Executivii supraponderali tind să fie percepuți ca fiind mai puțin eficienți la locul de muncă, atât ca performanță, cât și în relațiile interpersonale. În întreaga lume, nenumărate studii arată că angajații supraponderali au multe dezavantaje, de la faptul că au mai puține șanse să obțină un job până la faptul că sunt considerate leneșe și mai puțin capabile să atingă succesul.
Conform datelor din eurobarometrul din 2008 și 2012 criteriul „înfățișarea candidatului” este pe locul cinci în topul criteriilor care îl dezavantajează pe un candidat la angajare, în țările UE27, inclusiv în România. Și totuși cât de mult contează fizicul la angajare? „În mod normal fizicul nu trebuie să conteze. Din punctul meu de vedere este doar o idee preconcepută. Cunosc persoane supraponderale cu rezultate excelente c
hiar în domeniul vânzărilor – unde trebuie să fii foarte activ din punct de vedere fizic, să ai multe întâlniri cu clienții, să reprezinți compania din care faci parte, practic, să devii imaginea ei. Supraponderal nu înseamnă leneș, nu înseamnă lipsă de competențe și nu înseamnă nici lipsa spiritului de competiție. Să nu uităm că supraponderal înseamnă de multe ori probleme de sănătate– ceea ce nu o împiedică pe acea persoană să își exercite job-ul și să-și valorifice potențialul,” afirmă Daniela Necefor consultant în HR și Executive Search (foto). „Există și câteva mici excepții din păcate, dar nu sunt reprezentative din punct de vedere statistic”.
Într-un studiu din 2016 condus de psihologul Stuart W. Flint de la Universitatea Sheffield Hallam,UK, participanților li s-a cerut să evalueze candidați pentru diferite locuri de muncă. Au fost afișate CV-uri ipotetice cu fotografii care descriau oameni de talii diferite. Participanții la studiu au perceput în mod clar bărbații și femeile de greutate medie ca fiind cele mai potrivite pentru ocuparea posturilor. Femeile obeze au fost considerate ca cel mai puțin probabil să fie angajate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că stereotipurile oamenilor obișnuiți despre persoanele supraponderale- că sunt mai puțin capabili fizic și lenesi- ar fi jucat probabil un rol în obținerea acestei concluzii.
Dacă în România nu am găsit public astfel de cazuri, într-un articol The Guardian, Louise, o doamnă manager la o companie de telecomunicatii din Anglia, vorbea de oportunitățile sale de carieră pe care le considera că au fost restrânse din cauza greutății sale. „Când m-am alăturat companiei eram supraponderală. Eram foarte bună în ceea ce făceam dar vedeam că era destul de dificil, să fiu invitată la întâlniri, să nu mai vorbim de oportunități de lucru suplimentare pe proiecte. Nu lucram cu clienții direct, eram oarecum în fundal. În acel moment, nu mi-am dat seama de ce se întâmpla asta. Credeam că e vina mea, că nu am suficiente conexiuni și că trebuia să-mi construiesc rețeaua de conexiuni”. Atunci Louise a început să slăbească iar conform spuselor sale, oportunitățile de lucru au început să apară.
Dacă dezavantajele s-ar opri aici ar fi bine dar în 2016 cercetătorii de la Universitatea din Exeter, UK, au descoperit că o femeie care era mai grăsuță ar câștiga, în medie, cu 1.500 lire sterline pe an mai puțin decât o femeie comparabilă de aceeași înălțime. Persoanele supraponderale, de asemenea, lucrează mai multe ore, sunt considerate mai puțin calificate pentru funcții de conducere iar atingerea succesului e prea puțin probabilă, potrivit numeroaselor studii. Daniela Necefor, recrutor cu experiență pe piața din România, afirmă că nu se pune problema ca salariul să depindă de aspectul fizic și nici nu cunoaște cazuri în care angajații să fi fost concediați pe motiv de greutate.
Tasnadi Istvan-Szilard, avocat specializat pe drepturile omului,(foto) afirmă că a nu fi promovat din motive de greutatea corpului este clar un motiv de discriminare. „Greutatea corporală nu este ceva esențial sau 
specific niciunei funcții. Eu personal am peste 100 de kg și sunt în trei funcții de conducere. Dar, evident, se poate face o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Dar dacă are loc un concurs, să spunem, iar la final dacă se motivează că, îl angajăm pe A și nu pe B, pentru că cel din urmă este supraponderal, intrăm deja în sfera daunelor proceselor civile și se poate ajunge chiar și până la anularea concursului și reorganizarea acestuia”.
Deși nu s-a confruntat cu astfel de cazuri avocatul Tasnadi Istvan-Szilard confirmă faptul că se vehiculează existența unor diferențe de salarizare pe motiv de înfățișare. „Acest lucru decurge probabil din conduita angajatorilor, în sensul că angajează supraponderali doar pe funcții/posturi mai puțin importante sau slab plătite, în care nu se intră, de regula, în contact cu oamenii. Până la urmă obezitatea este un handicap, iar acest motiv se circumscrie discriminării bazate pe caz de boală, iar o astfel de discriminare se tratează la fel ca și una bazata pe sex, religie, orientare politică, etc. Practic niciunul dintre aceste motive nu-și găsesc un fundament rațional care să contureze necesitatea unui astfel de tratament din partea angajatorilor”.
Schimbarea locului de muncă, motivul îmbunătățirii aspectului estetic
Femeile reprezintă aproximativ 60% din totalul absolvenţilor de universităţi din Uniunea Europeană. Sociologul Septimiu Chelcea afirma într-unul dintre articolele sale că „discriminarea la angajare a femeilor de peste 50 de ani are legătură cu «efectul Afrodita»: dar este greu de trasat granița dintre discriminarea pe baza vârstei și discriminarea pe baza înfățișării. La fel de dificil este să separăm, în unele cazuri, discriminarea pe baza înfățișării de discriminarea pe bază etnică sau pe baza handicapului. Obezitatea este un handicap, dar persoanele supraponderale pot fi discriminate și pe baza înfățișării”.
Potrivit unui studiu britanic, opt din zece femei ar prefera să scape de surplusul de kilograme cu ajutorul operaţiilor estetice, în detrimentul dietelor recomandate de un nutriţionist sau al unui program regulat de fitness, o tendință din ce în ce mai evidentă și în România.
Dr. Eugen Turcu, MD PhD, chirurg estetician, (foto) afirmă că 95% dintre persoanele care-i trec pragul clincii sale sunt femei dar niciuna dintre paciente nu a afirmat că s-a prezentat la estetician pentru că i s-a cerut 
îmbunătățirea aspectului estetic, la locul de muncă. De cele mai multe ori motivația pacientelor este că îmbunătățirea aspectului estetic va crea o prezență mai agreabilă, acest lucru favorizând (cel puțin subiectiv) evoluția la locul de muncă sau crescând șansele de angajare într-o situație concurențială. „Aceste situații au fost, în aproape toate cazurile, referitoare la persoane din clasa medie sau superioară, care urmăreau joburi în conducerile unor bănci, societăți comerciale sau în domeniile de relații cu publicul. În foarte multe cazuri aceste persoane lucrau în PR sau mass-media” declară dr. Eugen Turcu.
Îmbunătățirile estetice solicitate au fost majoritar rejuvenări faciale, de complexitate medie sau mare și în număr mai mic de cazuri intervenții estetice de lipoaspirație și remodelare estetică a sânilor.
„Femeile care solicită transformări estetice având drept motivație viața profesională sunt mult mai puține comparativ cu cele care au ca motivație viața personală. Acestea din urmă cred că aspectul estetic este singurul responsabil de eșecul în viața personală și doresc o transformare estetică radicală, rapidă și urgentă, considerând acest lucru o cale spre rezolvarea problemelor personale. Din păcate, acest lucru este parțial adevărat și cauzalitatea problemelor este multiplă, nu numai estetică...”.
La nivel mondial, numărul persoanelor supraponderale și obeze a trecut de cifra de două miliarde. Obezitatea loveşte oriunde, neţinând cont de vârstă sau venituri. Ea este una dintre cele mai periculoase afecțiuni dar are și nenumărate implicații psihice, potrivit psihoterapeutului Ramona Stancu (foto).
Executivii supraponderali tind să fie percepuți ca fiind mai puțin eficienți la locul de muncă, atât ca performanță, cât și în relațiile interpersonale. În întreaga lume, nenumărate studii arată că angajații supraponderali au multe dezavantaje, de la faptul că au mai puține șanse să obțină un job până la faptul că sunt considerate leneșe și mai puțin capabile să atingă succesul.
Conform datelor din eurobarometrul din 2008 și 2012 criteriul „înfățișarea candidatului” este pe locul cinci în topul criteriilor care îl dezavantajează pe un candidat la angajare, în țările UE27, inclusiv în România. Și totuși cât de mult contează fizicul la angajare? „În mod normal fizicul nu trebuie să conteze. Din punctul meu de vedere este doar o idee preconcepută. Cunosc persoane supraponderale cu rezultate excelente c
hiar în domeniul vânzărilor – unde trebuie să fii foarte activ din punct de vedere fizic, să ai multe întâlniri cu clienții, să reprezinți compania din care faci parte, practic, să devii imaginea ei. Supraponderal nu înseamnă leneș, nu înseamnă lipsă de competențe și nu înseamnă nici lipsa spiritului de competiție. Să nu uităm că supraponderal înseamnă de multe ori probleme de sănătate– ceea ce nu o împiedică pe acea persoană să își exercite job-ul și să-și valorifice potențialul,” afirmă Daniela Necefor consultant în HR și Executive Search (foto). „Există și câteva mici excepții din păcate, dar nu sunt reprezentative din punct de vedere statistic”.
Într-un studiu din 2016 condus de psihologul Stuart W. Flint de la Universitatea Sheffield Hallam,UK, participanților li s-a cerut să evalueze candidați pentru diferite locuri de muncă. Au fost afișate CV-uri ipotetice cu fotografii care descriau oameni de talii diferite. Participanții la studiu au perceput în mod clar bărbații și femeile de greutate medie ca fiind cele mai potrivite pentru ocuparea posturilor. Femeile obeze au fost considerate ca cel mai puțin probabil să fie angajate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că stereotipurile oamenilor obișnuiți despre persoanele supraponderale- că sunt mai puțin capabili fizic și lenesi- ar fi jucat probabil un rol în obținerea acestei concluzii.
Dacă în România nu am găsit public astfel de cazuri, într-un articol The Guardian, Louise, o doamnă manager la o companie de telecomunicatii din Anglia, vorbea de oportunitățile sale de carieră pe care le considera că au fost restrânse din cauza greutății sale. „Când m-am alăturat companiei eram supraponderală. Eram foarte bună în ceea ce făceam dar vedeam că era destul de dificil, să fiu invitată la întâlniri, să nu mai vorbim de oportunități de lucru suplimentare pe proiecte. Nu lucram cu clienții direct, eram oarecum în fundal. În acel moment, nu mi-am dat seama de ce se întâmpla asta. Credeam că e vina mea, că nu am suficiente conexiuni și că trebuia să-mi construiesc rețeaua de conexiuni”. Atunci Louise a început să slăbească iar conform spuselor sale, oportunitățile de lucru au început să apară.
Dacă dezavantajele s-ar opri aici ar fi bine dar în 2016 cercetătorii de la Universitatea din Exeter, UK, au descoperit că o femeie care era mai grăsuță ar câștiga, în medie, cu 1.500 lire sterline pe an mai puțin decât o femeie comparabilă de aceeași înălțime. Persoanele supraponderale, de asemenea, lucrează mai multe ore, sunt considerate mai puțin calificate pentru funcții de conducere iar atingerea succesului e prea puțin probabilă, potrivit numeroaselor studii. Daniela Necefor, recrutor cu experiență pe piața din România, afirmă că nu se pune problema ca salariul să depindă de aspectul fizic și nici nu cunoaște cazuri în care angajații să fi fost concediați pe motiv de greutate.
Tasnadi Istvan-Szilard, avocat specializat pe drepturile omului,(foto) afirmă că a nu fi promovat din motive de greutatea corpului este clar un motiv de discriminare. „Greutatea corporală nu este ceva esențial sau
specific niciunei funcții. Eu personal am peste 100 de kg și sunt în trei funcții de conducere. Dar, evident, se poate face o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Dar dacă are loc un concurs, să spunem, iar la final dacă se motivează că, îl angajăm pe A și nu pe B, pentru că cel din urmă este supraponderal, intrăm deja în sfera daunelor proceselor civile și se poate ajunge chiar și până la anularea concursului și reorganizarea acestuia”.
Deși nu s-a confruntat cu astfel de cazuri avocatul Tasnadi Istvan-Szilard confirmă faptul că se vehiculează existența unor diferențe de salarizare pe motiv de înfățișare. „Acest lucru decurge probabil din conduita angajatorilor, în sensul că angajează supraponderali doar pe funcții/posturi mai puțin importante sau slab plătite, în care nu se intră, de regula, în contact cu oamenii. Până la urmă obezitatea este un handicap, iar acest motiv se circumscrie discriminării bazate pe caz de boală, iar o astfel de discriminare se tratează la fel ca și una bazata pe sex, religie, orientare politică, etc. Practic niciunul dintre aceste motive nu-și găsesc un fundament rațional care să contureze necesitatea unui astfel de tratament din partea angajatorilor”.
Schimbarea locului de muncă, motivul îmbunătățirii aspectului estetic
Femeile reprezintă aproximativ 60% din totalul absolvenţilor de universităţi din Uniunea Europeană. Sociologul Septimiu Chelcea afirma într-unul dintre articolele sale că „discriminarea la angajare a femeilor de peste 50 de ani are legătură cu «efectul Afrodita»: dar este greu de trasat granița dintre discriminarea pe baza vârstei și discriminarea pe baza înfățișării. La fel de dificil este să separăm, în unele cazuri, discriminarea pe baza înfățișării de discriminarea pe bază etnică sau pe baza handicapului. Obezitatea este un handicap, dar persoanele supraponderale pot fi discriminate și pe baza înfățișării”.
Potrivit unui studiu britanic, opt din zece femei ar prefera să scape de surplusul de kilograme cu ajutorul operaţiilor estetice, în detrimentul dietelor recomandate de un nutriţionist sau al unui program regulat de fitness, o tendință din ce în ce mai evidentă și în România.
Dr. Eugen Turcu, MD PhD, chirurg estetician, (foto) afirmă că 95% dintre persoanele care-i trec pragul clincii sale sunt femei dar niciuna dintre paciente nu a afirmat că s-a prezentat la estetician pentru că i s-a cerut
îmbunătățirea aspectului estetic, la locul de muncă. De cele mai multe ori motivația pacientelor este că îmbunătățirea aspectului estetic va crea o prezență mai agreabilă, acest lucru favorizând (cel puțin subiectiv) evoluția la locul de muncă sau crescând șansele de angajare într-o situație concurențială. „Aceste situații au fost, în aproape toate cazurile, referitoare la persoane din clasa medie sau superioară, care urmăreau joburi în conducerile unor bănci, societăți comerciale sau în domeniile de relații cu publicul. În foarte multe cazuri aceste persoane lucrau în PR sau mass-media” declară dr. Eugen Turcu.
Îmbunătățirile estetice solicitate au fost majoritar rejuvenări faciale, de complexitate medie sau mare și în număr mai mic de cazuri intervenții estetice de lipoaspirație și remodelare estetică a sânilor.
„Femeile care solicită transformări estetice având drept motivație viața profesională sunt mult mai puține comparativ cu cele care au ca motivație viața personală. Acestea din urmă cred că aspectul estetic este singurul responsabil de eșecul în viața personală și doresc o transformare estetică radicală, rapidă și urgentă, considerând acest lucru o cale spre rezolvarea problemelor personale. Din păcate, acest lucru este parțial adevărat și cauzalitatea problemelor este multiplă, nu numai estetică...”.
La nivel mondial, numărul persoanelor supraponderale și obeze a trecut de cifra de două miliarde. Obezitatea loveşte oriunde, neţinând cont de vârstă sau venituri. Ea este una dintre cele mai periculoase afecțiuni dar are și nenumărate implicații psihice, potrivit psihoterapeutului Ramona Stancu (foto).