Paula Erizanu a fost nominalizată la premiul Jurnalista Anului în cadrul concursului Word by Women. Competiția a fost lansată în 2016 și reprezintă o reacție la Premiile Presei, unde doar 20 dintre cele 114 nominalizări erau oferite femeilor.
Paula s-a născut la Chișinău, dar a făcut licența și masteratul în Anglia. Aceasta a mărturisit pentru Zugo că acolo a avut parte de multe oportunități, dar nu i-a fost ușor să se integreze.
Totuși, datorită instituțiilor unde a învățat și prietenilor pe care îi are „a simțit că și-a construit satul ei la Londra”.
Tânăra a lucrat la mai multe publicații cu renume și a scris pentru The Guardian, CNN, The Architectural Review, Dazed, iar acum este membra echipei The Calvert Journal – o revistă de artă și cultură care scrie despre Europa Centrală și de Est, dar și despre Asia Centrală.
Paula a fost nominalizată la categoria jurnalism cultural și abordează subiecte referitoare la cinematografie, cultură, arhitectură. Ea recunoaște că mai aproape îi este domeniul literaturii, dar îi place să scrie despre intersecția dintre teatru, cinema, modă, sau orice altă artă și contextul politic sau social al proiectelor vizate.
„Am fost surprinsă de nominalizare. De fapt, m-am gândit că jurnalismul e o muncă de echipă și că nominalizarea e un tribut revistei la care lucrez”, mărturisește moldoveanca.
Conaționala spune că chiar dacă are deja o carieră în Marea Britanie, nu a părăsit niciodată Moldova. Aceasta are planuri și idei pe care le realizează acasă, iar acum lucrează la o nouă rubrică pentru o revistă autohtonă, a publicat o antologie de poezie românească scrisă de femei și este implicată în proiecte de activism civic.