Nu lasa o impresie proasta la primul meeting: 6 detalii neasteptate care iti strica imaginea

  • 24 июля 2018, 12:39
  • 570

„Prima impresie conteaza” - este una dintre primele lectii pe care le invatam despre relatiile interumane. Unii oameni ne sunt antipatici inca de la inceput, altii ne plac si ne simtim in apele noastre in jurul lor, dar prima impresie este aproape intotdeauna hotaratoare.

Mai ales in mediul de afaceri, acolo unde o intelegere importanta poate sa esueze doar pentru ca i-ai dat prea multe detalii despre dimineata ta agitata persoanei nepotrivite. Uite cateva dintre cele mai des intalnite greseli care iti afecteaza imaginea si ce trebuie sa faci ca sa lasi mereu o impresie buna in urma ta.

1. Nu te stradui prea tare sa faci o impresie buna

Daca incerci sa atragi toate privirile asupra ta din momentul in care ai intrat pe usa, ai toate sansele ca cel putin unii dintre cei prezenti sa ramana impresionati neplacut. Nu vorbi tare, nu fi excesiv de prietenos si pastreaza o atitudine rezervata. Ai mai multe sanse sa placi daca nu vei fi perceput drept un individ cu o personalitate iesita din comun.

2. Fii ingrijit, tinuta e inca o carte de vizita

Chiar daca abia ai ajuns la meeting dupa un drum lung, pastreaza 5 minute ca sa iti inspectezi tinuta. Aranjeaza-ti costumul, camasa si cravata, sterge-ti pantofii de praf. Nu te limita doar la haine. Verifica si telefonul mobil sau tableta, mai ales daca ti-au transpirat palmele si ai lasat urme pe ele. Foloseste un kit de curatare pentru ecrane, ca sa le faci sa arate impecabil.

3. Nu-ti varsa toata geanta pe masa

Daca tot am vorbit de gadgeturi, e cazul sa discutam si despre obiceiul unor persoane de a-si imprastia tot continutul gentii sau diplomatului pe masa. Rapoarte, tableta, laptop, chei, documente, un pahar de cafea, poate si un rest de croissant. Este enervant, nu? Limiteaza-te doar la lucrurile esentiale pentru acel meeting.

4. Nu vorbi prea mult despre viata ta

Este una dintre cele mai des intalnite greseli pe care le poti face la o prima intalnire. Daca vrei sa te conectezi mai usor cu cei din jur, ai putea fi tentat sa dai prea multe detalii din viata ta. Unde ai facut pana ultima data sau problemele pe care ai cu vecinul de deasupra sunt lucruri personale care nu atrag un dialog, mai ales din partea unor oameni care abia te-au cunoscut.

5. Pastreaza o distanta confortabila

Cand stai de vorba cu o persoana pe care abia ai cunoscut-o in circumstante legate de serviciu, abtine-te de la a fi prea prietenos, chiar daca simti ca e deja o doza de simpatie reciproca. Asta inseamna sa renunti la bataile amicale pe umar, soapte complice la ureche sau privirile aruncate peste umar in laptop sau in telefonul mobil al celuilalt.

6. Fii atent la detaliile personale

Se intampla des sa uiti numele unor persoane pe care abia le-ai cunoscut. E neplacut sa-l intrebi din nou cum il cheama pe cel de langa tine, dar nu este nici pe departe atat de neplacut ca atunci cand incurci numele. E mai bine sa omiti o adresare directa si sa folosesti un pronume de politete. In astfel de situatii e indicat sa fii perceptiv si atent.

Sfaturile de mai sus nu garanteaza ca vei lasa intotdeauna o parere buna in urma ta, insa te vor ajuta sa castigi puncte pretioase la capitolul „prima impresie”. Mai departe, tine de farmecul tau personal si de modul in care citesti oamenii sau transformi prima impresie intr-una de durata.