Merită să te grăbești să revii la muncă după nașterea copilului?

  • 6 марта 2017, 14:05
  • 1 381

Întrebarea pe care și-o pun multe mame este când să revină la muncă după ce au născut. Multe femei pun în prim-plan cariera și revin la muncă după doar câteva luni de la apariția pe lume a bebelușului, altele însă decid să fie alături de copilul lor în primii ani de viață. Și unele, și altele au dreptate în felul lor. Totul depinde de prioritățile pe care și le pun femeile, dar și de cariera pe care și-au construit-o.

Carierista

Pe de o parte, chiar dacă legislația prevede ca angajatele-mame să aibă posibilitatea să stea cu copilul acasă până la trei ani, păstrându-și locul de muncă, în zilele noastre, nașterea și concediul de creștere a copilului reprezintă cea mai mare ruptură în cariera unei femei. Respectiv, faptul că va lipsi câțiva ani de la locul de muncă și nu va fi implicată în toate procesele desfășurate în companie, va afecta cariera femeii. Cele care au funcții de conducere, se recomandă să revină la lucru după jumătate de an, pentru a putea continua să-și desfășoare activitatea de care depinde, într-o mare parte, succesul companiei. Între timp, mamele își pot permite să angajeze o dădacă pentru ca să aibă grijă de copil atâta timp cât se vor afla la serviciu. Totuși, mamele care merg la serviciu și lasă copilul cu o dădacă trebuie să fie conștiente că educația, bunele maniere și valorile principale vor fi oferite copilului, în mare parte, de dădacă, și nu de părinți. 

Familista

Pe de altă parte, faptul că femeile revin la muncă cât mai devreme nu garantează faptul că vor putea continua în același tempou și vor avea același randament la serviciu. Sunt cazuri în care mamele revin peste un an, după care regretă că nu au mai stat încă doi ani alături de copil, pentru că oricum la serviciu s-a schimbat conducerea, iar noii manageri nu le încredințează proiecte mari și salariul le-a fost micșorat. Respectiv, mamele care înțeleg cât este de puternică legătura dintre copil și mamă, mai ales în prima perioadă după naștere, vor pune cariera pe al doilea plan și se vor concentra asupra celor mai importante valori. Cel mai des, femeile își pot permite să se detașeze de serviciu pentru o perioadă mai mare de timp atunci când funcția pe care o dețin poate fi ușor îndeplinită de o altă persoană, sau când compania are posibilitate să angajeze pe un termen determinat o persoană care să îndeplinească sarcinile respective.

O opțiune intermediară ar fi lucrul de acasă sau part-time. În acest caz, mama își poate permite să fie alături de copil, dar și să fie implicată în activitatea companiei, pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă și pentru a menține ritmul de muncă. Această opțiune ar putea fi reciproc avantajoasă atât pentru angajata-mamă, cât și pentru companie, pentru ca aceasta, peste o perioadă de timp, să revină la regimul de lucru obișnuit.

Atunci când apare un copil, femeia oricum trebuie să aleagă între carieră și familie. Indiferent ce alegere nu ar face, aceasta va fi în detrimentul celeilalte opțiuni. Este important ca fiecare femeie să aleagă ceea ce consideră cu adevărat important pentru dânsa, pentru că în caz contrar, aceasta va merge împotriva voinței sale și se va simți nemulțumită.