Membrii Consiliului Audiovizualului şi ai Consiliului Concurenţei ar putea să îşi piardă fotoliile

  • 8 авг. 2019, 14:49
  • 794

Un grup de deputaţi din cadrul Blocului ACUM au înregistrat în Parlament două proiecte prin care propun restructurarea Consiliului Audiovizualului (CA) şi al Consiliului Concurenţei. Mai exact, deputaţii vor reducerea numărului de membri ai celor două instituţii şi desemnarea a noi membri pentru CA şi Consiliul Concurenţei. Astfel, în cazul în care proiectele vor fi aprobate în Parlament, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, mandatele membrilor CA şi ale Consiliului Concurenţei vor înceta, iar noii membri vor fi aleşi prin concurs.

Conform proiectului înregistrat în Parlament, deputaţii propun reducerea numărului de membri ai Consiliului Audiovizualului de la 9 la 7. Astfel, membrii CA urmează a fi numiţi după cum urmează:

  • Un membru propus de Parlament (spre deosebire de doi membri, aşa cum este în prezent);
  • Un membru propus de Guvern;
  • Un membru propus de preşedintele R. Moldova;
  • 4 membri propuşi de organizaţiile de media (spre deosebire de cinci membri, aşa cum este în prezent).

Pe lângă reducerea numărului de membri ai CA, deputaţii propun şi reducerea numărului de membri ai Consiliului de Observatori al instituţiei publice naţionale a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, de la 9 la 7 membri.

Totodată, proiectul prevede ca persoanele alese sau numite în cadrul organelor executive sau ale altor organe de conducere ale partidelor sau organizaţiilor social-politice, să nu poată deţine acţiuni, drepturi de vot sau cote din capitalul social al persoanei juridice din domeniul serviciilor media audiovizuale.

În cel de-al doilea proiect înregistrat în Parlament, deputaţii subliniază că fostul Parlament, la final de mandat, a numit netransparent noua conducere a Consiliului Concurenţei. Astfel, deputaţii propun reducerea numărului de membri ai Consiliului Concurenţei de la 5 la 3 membri, care vor fi numiţi prin concurs.

Totodată, deputaţii solicită introducerea în mod cert a interdicţiei desemnării în calitate de membru al Comisie de concurs, a persoanei care deţine mandat de deputat în Parlament, precum şi care este membră al unui partid sau al unei organizaţii social-politice, pentru a spori imparţialitatea procedurii.

În decembrie 2018, la sfârşit de mandat, fosta guvernare a numit trei membri noi ai Consiliului Audiovizualului. Este vorba despre Corneliu Mihalache – fost deputat al Partidului Democrat, Iulian Roşca – şef al Direcţiei juridice şi reglementare din cadrul CA şi Lidia Viziru, şefa adjunctă a Direcţiei generale licenţiere, autorizare şi monitorizare din cadrul CA.

Tot la sfârşit de mandat, fosta guvernare l-a numit în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei pe democratul Marcel Răducan, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, iar în funcţiile de vicepreşedinţi au fost numiţi Mihail Ciubotaru şi Ion Maxim.