La 26 de ani, acesta este cel mai tânăr miliardar al lumii. Şi-a făcut singur averea, muncind

  • 23 мая 2017, 15:51
  • 11 483
  • 11

Irlandezul John Collison, cofondator al Stripe, compania de procesări de plăţi folosită de tot mai mulţi comercianţi online, a fost desemnat de către Forbes cel mai tânăr antreprenor miliardar care şi-a făcut singur averea.

Collison, în vârstă de 26 de ani, este cu doar două luni mai tânăr decât Evan Spiegel, cofondatorul Snapchat. Averea lui Spiegel se ridică la 4,3 miliarde de dolari, în vreme ce averea lui Collison este de "doar" 1,1 miliarde.

În noiembrie 2016, Stripe a obţinut o finanţare de 150 de milioane de dolari, compania ajungând astfel la o evaluare de 9,2 miliarde de dolari. "Tranzacţia l-a transformat pe Collison în cel mai tânăr miliardar care a pornit de la zero", au scris cei de la Forbes.

John Collison nu este la prima aventură antreprenorială: când era adolescent, el a fondat alături de fratele său o altă companie, Auctomatic, pe care a vândut-o în 2008 pentru 5 milioane de dolari.

Stripe pune la dispoziţia companiilor un software ce le permite să accepte plăţi online, atât prin carduri de credit şi bitcoin, cât şi prin intermediul serviciilor de telefonie mobilă, cum ar fi Android Pay şi Apple Pay. Asta include, de asemenea, instrumente de protejare a securităţii datelor, de prevenire a fraudei, contabilitate şi facturare. Stripe a fost fondată în 2010, oferind instrumente de plată mobile pentru dezvoltatori, primii clienţi fiind micile companii de tehnologie din SUA. Ulterior, aceasta a devenit un concurent veritabil al metodelor consacrate de plăţi digitale, cum ar fi gigantul PayPal Holdings Inc.