Unde te vezi peste cinci ani? De câte ori ai fost întrebat asta, atunci când ai stat față în față cu un recrutor? De câte ori nu te-ai întrebat ce vrea să obțină cu acest răspuns? De câte ori nu ai plecat de la interviu pe gânduri, întrebându-te dacă răspunsul tău a fost satisfăcător și dacă vei obține jobul? De câte ori nu te-ai gândit că, din cauza răspunsului pe care l-ai oferit la această întrebare, ai pierdut jobul? Pornind de la o experiență personală din trecut, am stat de vorbă specialiști în recrutare și în coaching pentru a afla cum trebuie tratată această întrebare.
Corina Diaconu are o experiență de 12 ani în executive search, recrutare și consultanță HR.
Acum Managing Director la ABC Human Capital, consideră că un "perfect match" se obține imbinând cu succes calitățile profesionale ale candidaților cu abilitățile lor personale, obiectivele și motivația pentru a rămâne sau nu într-o companie.
Ce încearcă să obțină angajatorii punând această întrebare?
Angajatorii care aleg să adreseze această întrebare încearcă de cele mai multe ori să-și dea seama care sunt planurile de carieră și dezvoltare ale candidatului. Baza întrebării în sine nu este neapărat eronată iar scopul ei cu atât mai puțin. Problema este că ea nu generează mai niciodată răspunsuri oneste din partea candidaților, ca atare, adresarea ei devine inutilă pentru că nu îți oferă nici o bază reală iar informațiile obținute nu te ajută cu nimic. Acestea fie sunt prezentate eronat și ascuns, cu intenție, încă de la început, fie se întâmplă să primești un răspuns real, sincer și deshis, dar nici acesta nu te ajută prea mult pentru că orizontul de timp este atât de mare încât planurile se pot schimba chiar și de la o lună la alta, darămite în 5 ani. Recruiterii cu experiență se feresc să adreseze întrebări-șablon și ies din limitele unui interviu structurat încercând să conducă discuțiile către situații concrete, simulări diverse și adresarea unor întrebări care să-ți ofere răspunsuri pertinente, ferindu-te astfel de răspunsuri standard, pregătite și care nu aduc plus valoare întâlnirii.
Care este răspunsul ideal pe care îl poate da o persoană care este întrebată asta?
Nu există răspuns ideal și problema nici măcar nu trebuie pusă în acest fel. Sau, dacă vreți neapărat, răspunsul ideal este cel corect și onest. Însă, așa cum spuneam, candidații fac eforturi mari să vină cu răspunsuri gata pregătite și cu un un discurs învățat astfel încât să-și creioneze o imagine cât mai “curata” în timpul interviului. Dacă vreți, PR-ul este extrem de important pentru ei și caută să prezinte totul într-o lumină cât mai favorabilă. Tocmai de aceea trebuie să evităm întrebările cu răspuns închis sau pe cele care nu ne oferă informații reale ci răspunsuri gata pregătite.
Cât de mult contează body-language-ul în această situație? Vorbește mai multe decât cuvintele pe care ni le alegem să dăm răspunsul?
În cadrul unui interviu, totul este important. De la punctualitate, ținută, pregătire pentru interviu (în sensul cunoașterii profilului postului la care aplică și adresării unor întrebări pertinente recruiterului), body-language, onestitate, prezența de spirit, deshidere și comunicare, totul contează. Toate acestea formează un profil al candidatului și ideal este ca acesta să îl reprezinte pe el și să nu fie un rol bine jucat. Totul se va plia desigur pe tipologia de job la care aplică candidatul, știut fiind faptul că, în anumite situații, modalitățile de prezentare, comunicare și relaționare contează mai mult. Atunci, se va pune un accent deosebit și pe body-language, pentru că nu poți promova mai departe un candidat pentru un post de director vânzări dacă el nu te privește în ochi, îi tremură vocea, are o strângere de mână care poate fi oricum dar nu fermă, se pierde în timpul discuției și nu te convinge de nimic.
Ce sfaturi aveți pentru cei care sunt întrebați asta? Dar pentru recrutorii care sunt HR „de ocazie”?
Cel mai important lucru este să încerci să cunoști omul de lângă tine, atât cât îți este permis în timpul acordat interviului. Să îl cunoști pe el și să îți dai seama în ce măsură se potrivește sau nu cu rolul pe care îl oferi. Și este destul de greu să faci acest lucru dacă nu îți personalizezi procesele și nu înțelegi ca nu există un set de întrebări standard care îți asigură succesul unui proiect. Unele întrebări nu sunt potrivite, altele nu sunt potrivite rolului iar altele pur și simplu nu te ajută cu nimic pentru că îți oferă răspunsuri standard, gata pregătite. În plus, dincolo de toate aceste aspecte “tehnice” ale activității în HR, trebuie să ai pasiunea pentru oameni și meserie și plăcerea nealterată de a realiza un “perfect match” între companie și candidat.
Cătălin Ionescu, consultant și coach, are o experiență de peste 14 ani în management, leadership și în training. În prezent, este partener în cadrul Cătălin Ionescu și Asociații, companie de consultanță și implementare a proceselor de management în diverse industrii. Ca profesionist, el mizează pe testele de personalitate date intervievaților și, totodată, nu crede că există un răspuns ideal la această întrebare, deși personal și-ar încuia angajatorul cu un răspuns îndrăzneț.
“Depinde foarte mult și poziția pentru care recrutezi. Dacă angajezi pe o poziție de entry level, poate că întrebarea face sens. Dacă recrutezi un expert, project manager sau pentru o poziție managerială, întrebarea nu cred ca mai are sens. Eu aș răspunde <în locul tău>.
Acum urmăresc, mai degrabă, cum vorbesc intervievații, limbajul corporal, ce fac cu mâinile, cu picioarele, cu fața. Limbajul corporal contează cel puțin 50% din discuție, din interviu, pentru că indiferent ce spui, corpul, fața, tonul te tradează. Limbajul corporal arată dacă ce spui este sau nu în concordanță cu ceea ce crezi cu adevarat. Dacă minți sau nu. Acum, când cunosc pe cineva, mă uit mai puțin la ce spune, ci la cum spune, mă uit daca este în consonanță ceea ce spune cu mimica feței lui sau a gesturilor.
In plus, mai este ceva ce unii consideră esoteric: prezența persoanei. Mă uit la cum mă simt eu în prezența respectivului sau a respectivei. Mă liniștește, mă relaxează, mă agită, mă face să mă simt stânjenit sau inconfortabil? Toate astea spun multe lucruri despre persoana cu care interacționez.
Pe cei pe care îi cunosc, știu la ce să mă aștept și cum să reacționez. La ceilalți, explorez”, spune trainerul.
Totodată, îi sfătuiește pe recrutori să adreseze altfel de întrebări, despre ce credințe are intervievatul, care îi sunt principiile de viață.
“Oamenii sunt angajați pentru ceea ce pretind că știu și sunt concediați pentru comportament sau atitudine. În consecință, motivele pentru care unii sunt nepotriviți pentru locul de muncă nu sunt cele legate de competențele tehnice sau de știința pe care o dețin, ci pentru că au o atitudine care produce mare deranj sau, mai rău, distruge echipa. Astfel, de cele mai multe ori angajăm mediocri, care deranjeză puțin dar nici nu fac mare lucru. A nu se înțelege, totuși, greșit.
Personal, eu pledez pentru interviuri mai puțin convenționale, poate nici măcar într-un birou…ci într-un restaurant sau cafenea. Apropo de asta, nu aș angaja pe cineva care nu îi spune mulțumesc ospătarului.
De exemplu, la un interviu , ca să testez dacă cineva are atâta curaj cât îmi trebuia mie, am rugat-o pe respectiva persoană să se suie pe masa de consiliu, unde susțineam interviul. S-a suit, deși evident că s-a uitat ciudat la mine.
Sfatul meu este să exploram zonele profunde ale oamenilor, chiar sa le dăm teste de personalitate, pentru că profilul de personalitate și atitudinile lui sau ale ei, sunt cele mai importante. Celelalte legate de știință se rezolvă, astăzi este atât de ușor!”, a mai declarat Cătălin Ionescu pentru Revista CARIERE.
Ce spun angajații
Revista CARIERE: De câte ori te-ai lovit de întrebarea asta?
Alexandra: De 2 ori
Revista CARIERE: Care este primul lucru care ți-a venit în minte când ai fost întrebată asta?
Alexandra: Inițial, a fost - ”Serios, mă întreabă asta?”. Ulterior, am realizat că răspunsul e relevant pentru ca angajatorul să își dea seama dacă sunt un candidat stabil, dacă doresc să rămân pe termen lung în companie și dacă doresc să evoluez profesional.
Revista CARIERE: Care a fost răspunsul tău?
Alexandra: Manager de departament, antreprenor, la cârma unei echipe de oameni faini și dedicați, alături de care să pot face un produs EXCELENT și diferit față de ceea ce este pe piață.
Revista CARIERE: Ai primit jobul?
Alexandra:Daaaa! :)
Revista CARIERE: De câte ori te-ai lovit de întrebarea asta?
M-am “întâlnit” cu această întrebare o singură dată, în 2004 și recunosc că am fost cam bulversată. Până la actualul job, pe care îl am din 2005, schimbasem doar 2 joburi și nu avem experienţa interviurilor pentru angajare. Mai mult, la obţinerea celoralte 2 joburi, o asemenea întrebare nu avea relevanță.
Revista CARIERE: Care a fost primul lucru la care te-ai gândit atunci când ai fost întrebată asta?
M-am gândit la un răspuns ideatic, legat de context, de caracteristicile jobului, de competențele mele, precum şi de asteptările mele vizavi de el. Nu îmi venea însă nimic concret în minte, căci situațiile din viață sunt într-o continuă schimbare și evoluție şi unerori acestea se pot schimba radical în clipa urmatoare, în ciuda faptului că unii dintre noi avem o rutină care se repetă zilnic /periodic, în aproximativ aceeași parametri.
Revista CARIERE: Care a fost răspunsul tău?
Deși la vremea aceea, în 2004, nu prea știam încotro mă va purta viața și cum se va concretiza, știam totuși că îmi doresc un job care să îmi confere siguranță și stabilitate, plus un program de lucru oarecum previzibil, daca nu unul stabil.
Revista CARIERE: Ai primit jobul?
Nu am primit jobul, căci răspunsurile/reacțiile mele nu au fost unele mulțumitoare pentru recrutorul HR. Jobul era într-o firmă de advertising și au considerat că nu mă voi putea adapta programului de lucru, deși îmi oferisem disponibilitatea de a rămâne și după program, aceasta fiind una dintre cerințele lor.
În încheiere, aș vrea să știi că și subsemnatul s-a întâlnit o dată cu această întrebare.
Deși inițial m-am blocat, răspunsul meu a fost: „Nu știu ce o să fac peste cinci ani. Nu m-am gândit niciodată. Singurul lucru la care mă gândesc în permanență este să mă aflu într-un loc în care să mă simt util, iar munca mea să aibă și ea utilitate în societate”.
Și nu, nu am primit jobul, altfel poate nu mi-aș mai fi amintit să scriu acest material.
Motivul pentru care nu am primit jobul a fost acela că, deși pe termen scurt compania respectivă nu ar fi avut o problemă să mă motiveze, pe termen lung ar fi avut.
Unde te vezi peste cinci ani? De câte ori ai fost întrebat asta, atunci când ai stat față în față cu un recrutor? De câte ori nu te-ai întrebat ce vrea să obțină cu acest răspuns? De câte ori nu ai plecat de la interviu pe gânduri, întrebându-te dacă răspunsul tău a fost satisfăcător și dacă vei obține jobul? De câte ori nu te-ai gândit că, din cauza răspunsului pe care l-ai oferit la această întrebare, ai pierdut jobul? Pornind de la o experiență personală din trecut, am stat de vorbă specialiști în recrutare și în coaching pentru a afla cum trebuie tratată această întrebare.
Corina Diaconu are o experiență de 12 ani în executive search, recrutare și consultanță HR.
Acum Managing Director la ABC Human Capital, consideră că un "perfect match" se obține imbinând cu succes calitățile profesionale ale candidaților cu abilitățile lor personale, obiectivele și motivația pentru a rămâne sau nu într-o companie.
Ce încearcă să obțină angajatorii punând această întrebare?
Angajatorii care aleg să adreseze această întrebare încearcă de cele mai multe ori să-și dea seama care sunt planurile de carieră și dezvoltare ale candidatului. Baza întrebării în sine nu este neapărat eronată iar scopul ei cu atât mai puțin. Problema este că ea nu generează mai niciodată răspunsuri oneste din partea candidaților, ca atare, adresarea ei devine inutilă pentru că nu îți oferă nici o bază reală iar informațiile obținute nu te ajută cu nimic. Acestea fie sunt prezentate eronat și ascuns, cu intenție, încă de la început, fie se întâmplă să primești un răspuns real, sincer și deshis, dar nici acesta nu te ajută prea mult pentru că orizontul de timp este atât de mare încât planurile se pot schimba chiar și de la o lună la alta, darămite în 5 ani. Recruiterii cu experiență se feresc să adreseze întrebări-șablon și ies din limitele unui interviu structurat încercând să conducă discuțiile către situații concrete, simulări diverse și adresarea unor întrebări care să-ți ofere răspunsuri pertinente, ferindu-te astfel de răspunsuri standard, pregătite și care nu aduc plus valoare întâlnirii.
Care este răspunsul ideal pe care îl poate da o persoană care este întrebată asta?
Nu există răspuns ideal și problema nici măcar nu trebuie pusă în acest fel. Sau, dacă vreți neapărat, răspunsul ideal este cel corect și onest. Însă, așa cum spuneam, candidații fac eforturi mari să vină cu răspunsuri gata pregătite și cu un un discurs învățat astfel încât să-și creioneze o imagine cât mai “curata” în timpul interviului. Dacă vreți, PR-ul este extrem de important pentru ei și caută să prezinte totul într-o lumină cât mai favorabilă. Tocmai de aceea trebuie să evităm întrebările cu răspuns închis sau pe cele care nu ne oferă informații reale ci răspunsuri gata pregătite.
Cât de mult contează body-language-ul în această situație? Vorbește mai multe decât cuvintele pe care ni le alegem să dăm răspunsul?
În cadrul unui interviu, totul este important. De la punctualitate, ținută, pregătire pentru interviu (în sensul cunoașterii profilului postului la care aplică și adresării unor întrebări pertinente recruiterului), body-language, onestitate, prezența de spirit, deshidere și comunicare, totul contează. Toate acestea formează un profil al candidatului și ideal este ca acesta să îl reprezinte pe el și să nu fie un rol bine jucat. Totul se va plia desigur pe tipologia de job la care aplică candidatul, știut fiind faptul că, în anumite situații, modalitățile de prezentare, comunicare și relaționare contează mai mult. Atunci, se va pune un accent deosebit și pe body-language, pentru că nu poți promova mai departe un candidat pentru un post de director vânzări dacă el nu te privește în ochi, îi tremură vocea, are o strângere de mână care poate fi oricum dar nu fermă, se pierde în timpul discuției și nu te convinge de nimic.
Ce sfaturi aveți pentru cei care sunt întrebați asta? Dar pentru recrutorii care sunt HR „de ocazie”?
Cel mai important lucru este să încerci să cunoști omul de lângă tine, atât cât îți este permis în timpul acordat interviului. Să îl cunoști pe el și să îți dai seama în ce măsură se potrivește sau nu cu rolul pe care îl oferi. Și este destul de greu să faci acest lucru dacă nu îți personalizezi procesele și nu înțelegi ca nu există un set de întrebări standard care îți asigură succesul unui proiect. Unele întrebări nu sunt potrivite, altele nu sunt potrivite rolului iar altele pur și simplu nu te ajută cu nimic pentru că îți oferă răspunsuri standard, gata pregătite. În plus, dincolo de toate aceste aspecte “tehnice” ale activității în HR, trebuie să ai pasiunea pentru oameni și meserie și plăcerea nealterată de a realiza un “perfect match” între companie și candidat.
Cătălin Ionescu, consultant și coach, are o experiență de peste 14 ani în management, leadership și în training. În prezent, este partener în cadrul Cătălin Ionescu și Asociații, companie de consultanță și implementare a proceselor de management în diverse industrii. Ca profesionist, el mizează pe testele de personalitate date intervievaților și, totodată, nu crede că există un răspuns ideal la această întrebare, deși personal și-ar încuia angajatorul cu un răspuns îndrăzneț.
“Depinde foarte mult și poziția pentru care recrutezi. Dacă angajezi pe o poziție de entry level, poate că întrebarea face sens. Dacă recrutezi un expert, project manager sau pentru o poziție managerială, întrebarea nu cred ca mai are sens. Eu aș răspunde <în locul tău>.
Acum urmăresc, mai degrabă, cum vorbesc intervievații, limbajul corporal, ce fac cu mâinile, cu picioarele, cu fața. Limbajul corporal contează cel puțin 50% din discuție, din interviu, pentru că indiferent ce spui, corpul, fața, tonul te tradează. Limbajul corporal arată dacă ce spui este sau nu în concordanță cu ceea ce crezi cu adevarat. Dacă minți sau nu. Acum, când cunosc pe cineva, mă uit mai puțin la ce spune, ci la cum spune, mă uit daca este în consonanță ceea ce spune cu mimica feței lui sau a gesturilor.
In plus, mai este ceva ce unii consideră esoteric: prezența persoanei. Mă uit la cum mă simt eu în prezența respectivului sau a respectivei. Mă liniștește, mă relaxează, mă agită, mă face să mă simt stânjenit sau inconfortabil? Toate astea spun multe lucruri despre persoana cu care interacționez.
Pe cei pe care îi cunosc, știu la ce să mă aștept și cum să reacționez. La ceilalți, explorez”, spune trainerul.
Totodată, îi sfătuiește pe recrutori să adreseze altfel de întrebări, despre ce credințe are intervievatul, care îi sunt principiile de viață.
“Oamenii sunt angajați pentru ceea ce pretind că știu și sunt concediați pentru comportament sau atitudine. În consecință, motivele pentru care unii sunt nepotriviți pentru locul de muncă nu sunt cele legate de competențele tehnice sau de știința pe care o dețin, ci pentru că au o atitudine care produce mare deranj sau, mai rău, distruge echipa. Astfel, de cele mai multe ori angajăm mediocri, care deranjeză puțin dar nici nu fac mare lucru. A nu se înțelege, totuși, greșit.
Personal, eu pledez pentru interviuri mai puțin convenționale, poate nici măcar într-un birou…ci într-un restaurant sau cafenea. Apropo de asta, nu aș angaja pe cineva care nu îi spune mulțumesc ospătarului.
De exemplu, la un interviu , ca să testez dacă cineva are atâta curaj cât îmi trebuia mie, am rugat-o pe respectiva persoană să se suie pe masa de consiliu, unde susțineam interviul. S-a suit, deși evident că s-a uitat ciudat la mine.
Sfatul meu este să exploram zonele profunde ale oamenilor, chiar sa le dăm teste de personalitate, pentru că profilul de personalitate și atitudinile lui sau ale ei, sunt cele mai importante. Celelalte legate de știință se rezolvă, astăzi este atât de ușor!”, a mai declarat Cătălin Ionescu pentru Revista CARIERE.
Ce spun angajații
Revista CARIERE: De câte ori te-ai lovit de întrebarea asta?
Alexandra: De 2 ori
Revista CARIERE: Care este primul lucru care ți-a venit în minte când ai fost întrebată asta?
Alexandra: Inițial, a fost - ”Serios, mă întreabă asta?”. Ulterior, am realizat că răspunsul e relevant pentru ca angajatorul să își dea seama dacă sunt un candidat stabil, dacă doresc să rămân pe termen lung în companie și dacă doresc să evoluez profesional.
Revista CARIERE: Care a fost răspunsul tău?
Alexandra: Manager de departament, antreprenor, la cârma unei echipe de oameni faini și dedicați, alături de care să pot face un produs EXCELENT și diferit față de ceea ce este pe piață.
Revista CARIERE: Ai primit jobul?
Alexandra:Daaaa! :)
Revista CARIERE: De câte ori te-ai lovit de întrebarea asta?
M-am “întâlnit” cu această întrebare o singură dată, în 2004 și recunosc că am fost cam bulversată. Până la actualul job, pe care îl am din 2005, schimbasem doar 2 joburi și nu avem experienţa interviurilor pentru angajare. Mai mult, la obţinerea celoralte 2 joburi, o asemenea întrebare nu avea relevanță.
Revista CARIERE: Care a fost primul lucru la care te-ai gândit atunci când ai fost întrebată asta?
M-am gândit la un răspuns ideatic, legat de context, de caracteristicile jobului, de competențele mele, precum şi de asteptările mele vizavi de el. Nu îmi venea însă nimic concret în minte, căci situațiile din viață sunt într-o continuă schimbare și evoluție şi unerori acestea se pot schimba radical în clipa urmatoare, în ciuda faptului că unii dintre noi avem o rutină care se repetă zilnic /periodic, în aproximativ aceeași parametri.
Revista CARIERE: Care a fost răspunsul tău?
Deși la vremea aceea, în 2004, nu prea știam încotro mă va purta viața și cum se va concretiza, știam totuși că îmi doresc un job care să îmi confere siguranță și stabilitate, plus un program de lucru oarecum previzibil, daca nu unul stabil.
Revista CARIERE: Ai primit jobul?
Nu am primit jobul, căci răspunsurile/reacțiile mele nu au fost unele mulțumitoare pentru recrutorul HR. Jobul era într-o firmă de advertising și au considerat că nu mă voi putea adapta programului de lucru, deși îmi oferisem disponibilitatea de a rămâne și după program, aceasta fiind una dintre cerințele lor.
În încheiere, aș vrea să știi că și subsemnatul s-a întâlnit o dată cu această întrebare.
Deși inițial m-am blocat, răspunsul meu a fost: „Nu știu ce o să fac peste cinci ani. Nu m-am gândit niciodată. Singurul lucru la care mă gândesc în permanență este să mă aflu într-un loc în care să mă simt util, iar munca mea să aibă și ea utilitate în societate”.
Și nu, nu am primit jobul, altfel poate nu mi-aș mai fi amintit să scriu acest material.
Motivul pentru care nu am primit jobul a fost acela că, deși pe termen scurt compania respectivă nu ar fi avut o problemă să mă motiveze, pe termen lung ar fi avut.