Inovațiile sunt soluțiile simple care fac diferențe mari

  • 17 нояб. 2017, 8:42
  • 785

Potrivit lui Rastislav Vrbensky, director adjunct al PNUD pentru Europa și CSI, Moldova este unul dintre lideri în procesul de implementare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, proces lansat acum doi ani, mai ales în ceea ce ține de ajustarea acestora la contextul național.

„Pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) inovațiile înseamnă calitate impecabilă, capacitate de a genera soluții, îmbunătățiri continue. Când vorbim despre inovații, ne referim în primul rând la servicii publice: cum am putea să le prestăm astfel încât acestea să satisfacă așteptările cetățenilor. Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul ONU, dar și al altor parteneri, a început implementarea Obiectivelor Globale, 17 la număr, în care se regăsesc 106 de ținte specifice. Astfel, Republica Moldova a început lucrul pentru a atinge aceste obiective și a formulat niște indicatori pentru a putea măsura rezultatele obținute”.

Participanții la forum au făcut schimb de experiență, abordând diferite instrumente și metodologii inovatoare pentru a face față provocărilor cu care se confruntă în prezent sectorul public, atât din perspectiva prestatorilor de servicii publice — instituțiile de stat, precum și din perspectiva utilizatorilor finali — cetățenii.

Experți din Marea Britanie, Armenia, Ucraina, Belarus, Turcia, Singapore, Malaezia, Albania, Serbia etc. și-au împărtășit experiența privind practicile pe care le-au aplicat cu succes în țara lor. După cum a menționat Vasant Chari, Consilier Senior pe Politici, Laboratorul de Politici Guvernamentale (Policy Lab) din Marea Britanie, o abordare inovatoare a politicilor publice cu foarte multe beneficii atât pentru guverne, cât și pentru cetățeni reprezintă experimentarea.

„Înainte de a implementa o politică sau alta la nivel național, ea trebuie testată la scară mică. De exemplu, noi îndemnăm funcționarii publici să iasă în teren, să se prezinte oamenilor drept experimentatori din cadrul Laboratorului nostru și să vadă cu ochii proprii ce reacție — pozitivă sau negativă — au oamenii la ideile pe care vor să le implementeze. Numai printr-o analiză riguroasă a acestor date, putem decide dacă merită sau nu a fi transpuse în realitate politicile publice”, a adăugat Vasant Chari.

Guvernul Republicii Moldova a înființat Agenția Servicii Publice, instituție menită să coordoneze procesul de reformare și să asigure prestarea serviciilor publice în mod eficient și accesibil — principiul „ghișeului unic” fiind aplicat pentru 5 instituții care actualmente fac parte din Agenție. Mai mult decât atât, potrivit lui Iurie Ciocan, directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Legea cu privire la Guvern adoptată în anul curent este elementul inovator cheie care va contribui la creșterea performanței sectorului public.

„Noua lege are un limbaj modern, obiective centrate pe cetățeni și, cel mai important, definește clar principiile de colaborare a Guvernului cu celelalte puteri în stat și cu organele și instituțiile publice care sunt pe orizontală cu Guvernul. Vom crea condițiile necesare pentru transpunerea Reformei de la nivel central, la nivel local”, a menționat Iurie Ciocan.

Cu ajutorul metodelor și abordărilor inovatoare aplicate în procesul de luare a deciziilor, starea de nemulțumire a cetățenilor poate fi transformată în una generatoare de idei. Aceasta de fapt și este scopul laboratoarelor de inovații puse în acțiune în suportul guvernelor și cu susținerea partenerilor de dezvoltare, de a invita cetățenii să schițeze și să vină cu propuneri asupra modernizării serviciilor de care beneficiază.

De exemplu Laboratorul de Inovaţii Sociale din Moldova (MiLab), un proiect comun al PNUD și al Cancelariei de Stat, este primul care a pus în practică asemenea metodologii ca designul centrat pe utilizator, folosirea surselor alternative de date și a datelor generate de cetățeni. Aceste metodologii inovatoare au contribuit la îmbunătățirea sectorului public prin prestarea unor servicii de o calitate mai înaltă, precum și sporesc nivelul de credibilitate a instituțiilor publice prin implicarea directă a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.

Forumul Regional pentru Inovații în Guvernare s-a desfășurat în perioada 14–16 noiembrie 2017, fiind organizat de MiLab cu suportul PNUD și Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), în parteneriat cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.