În Moldova ar putea exista rezidenți virtuali ai incubatoarelor de afaceri

  • 21 июня 2019, 10:34
  • 740

Companiile din Republica Moldova ar putea deveni rezidenți virtuali ai incubatoarelor de afaceri. Acest mecanism va permite start-up-urilor să beneficieze de suport în dezvoltare, timp de trei ani, și să activeze în alte sedii decât cele a incubatoarelor. Totodată, antreprenorii vor avea acces la informare, mentorat, formare continuă și surse de finanțare. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței de lucru a Consiliului Consultativ al Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova, anunță Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

În cadrul reuniunii s-a discutat și despre mecanismul de acordarea a sprijinului financiar din cadrul fondurilor revolving, gestionate de incubatoarele de afaceri.

În prezent, în 11 incubatoare de afaceri își desfășoară activitatea 204 companii rezidente, din care 149 prestează servicii, iar alte 55 au activitate de producere și procesare. Dintre acestea, 101 sunt start-up-uri, 106 sunt gestionate de tineri, iar 108 de companii sunt administrate de femei. Per total, rezidenții incubatoarelor au creat 937 locuri de muncă, dintre care 549 pentru femei și 442 oferite tinerilor.

Rețeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova a fost creată de către ODIMM cu suportul Uniunii Europene în anul 2013. În prezent, rețeaua include 11 incubatoare: Cahul, Călărași, Cimișlia, Ceadâr-Lunga, Dubăsari, Leova, Nisporeni, Rezina, Sângerei, Soroca și Ștefan Vodă.