Guvernul urmează să înceapă negocierile cu potențialul investitor la Moldinconbank

  • 24 янв. 2019, 11:23
  • 464

Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF) propune Guvernului să înceapă negocieri cu potențialul achizitor al pachetului unic în mărime de 63,89 la sută din acțiunile BC ”Moldindconbank” S.A., pentru facilitarea tranzacției conform Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice.

Procedura este aplicată, ținându-se cont că BC ”Moldindconbank” S.A. este o bancă de importanță sistemică. Totodată, achizitorul potențial și-a manifestat interesul într-o perioadă oportună pentru bancă, după ce pe data de 18 ianuarie 2019, Banca Națională a Moldovei (BNM) a efectuat ultima extindere permisă de lege cu încă trei luni a termenului de înstrăinare a acestor acțiuni. Astfel, vânzarea pachetului unic, în mărime de 63.89 la sută din capitalul social al băncii, va avea loc în beneficiul activității BC ”Moldindconbank” S.A. și dezvoltării ulterioare a acesteia. Potrivit BNM, BC ”Moldindconbank” S.A. va continua să funcționeze în regim normal, oferind toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Măsura este similară bunelor practici din țările europene și a fost aplicată anul trecut la BC ”Moldova-Agroindbank” S.A.

Amintim că Comitetul executiv al BNM a decis să acorde permisiunea prealabilă pentru achiziționarea de către investitorul european ”DOVERIE UNITED-HOLDING AD” a acțiunilor în mărime de 63,89 la sută ale BC ”Moldindconbank” S.A.