Ghid de orientare profesională pentru elevii și tinerii din țara noastră

  • 29 янв. 2018, 13:29
  • 1 191

Elevii şi tinerii din ţara noastră îşi vor putea alege mai uşor profesia. Şi asta, pentru că vor fi îndrumaţi de specialişti, în cadrul unui proiect de ghidare profesională. În trei raioane ale ţării au fost deschise deja astfel de centre.

În cadrul proiectului, peste 3.000 de tineri vor avea posibilitatea să discute cu oameni de afaceri și alţi profesioniști despre oportunităţile şi specificul anumitor profesii, informează Canal2.md

Ei vor efectua vizite la întreprinderi, vor participa la forumuri, şcoli de vară şi vor avea alte activităţi care îi vor ajuta să-şi aleagă profesia care-i reprezintă.

„Includerea unor sarcini concrete unde copiii exersează oferă o gamă de servicii şi informaţii mult mai largă pentru ca ei atunci când iau o decizie de exemplu în clasa noua să mearga la liceu sau la o şcoală profesională să ştie deja ce înseamnă o şcoală profesională sau centru de excelenţă”, a declarat directorul executiv CEDA, Sofia Șuleanschi.

Proiectul „Reconceptualizarea orientării profesionale şi consilierii în carieră” a ajutat, în prima etapă, peste zece mii de tineri să-şi facă alegerea profesională. Cele patru centre de ghidare, deschise în perioada 2014-2017, se află în raioanele Soroca, Cahul şi municipiul Chişinău.

„De la REVOC 2 din rezultatele care se aşteaptă sunt sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale în alegerea profesiei şi identificarea capacităţilor acestora. Anume prin acest proiect noi putem asigura dezvoltarea şi orientarea corectă în carieră”, a comunicat secretara de stat, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Angela Cutasevici.

Bugetul proiectului este de circa 900.000 de euro şi va fi implementat până în anul 2021.

„Noi trebuie să lucrăm ca să avem cât mai multe rezultate, oamenii cu o carieră şi orientare profesională. Proiectul este destinat nu doar pentru cei tineri, dar şi pentru cei maturi, care sunt deja integraţi, dar caută alte locuri de muncă şi alte oportunităţi, în special, în mediul rural”, Alexander Karner de la Agenţia de Dezvoltare din Austria

Proeictul REVOCC este implementat de Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, ANOFM, cu suportul financiar al Agenției de Dezvoltare din Austria.