Asociația Studenților în Drept, USM, împreună cu avocata Sabina Cerbu, casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”, vă așteptă, în data de 17 noiembrie, ora 15:30, la o discuție interactivă despre viitoarea profesie. Evenimentul va avea loc pe str. M. Kogălniceanu, 65, bl.2, aud. 216, Facultatea de Drept a USM.
Studenții de la drept au un spectru larg de profesii pe care le pot alege. În mare parte, aceștia însă aleg profesia după propriile convingeri sau după modul prin care sunt atrași într-un domeniu și, de multe ori, realizează că aceasta nu este vocația lor.
Dacă încă nu v-ați determinat pentru ce profesie din domeniul juridic să optați, avocata Sabina Cerbu vine cu sfaturi și modalități prin care veți găsi echilibrul dintre viitoarea profesie și personalitatea pe care o aveți. Astfel, veți fi siguri că ați ales corect domeniul dreptului în care veți activa.
Sabina Cerbu este avocat asociat în echipa ERA. Ea a obţinut licenţa şi titlul de magistru în drept la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova. Ulterior, Sabina Cerbu a obţinut şi titlul de magistru în drept şi economie la Facultatea de Drept a Universităţii Erasmus din Rotterdam, Olanda şi la Facultatea de Economie a Universităţii din Bologna, Italia.
Anterior colaborării cu ERA, Sabina Cerbu a activat în sectorul public şi cel privat, deţinând poziţii de rang înalt atât în cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, cât şi în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din ţară.
Pentru a vă înregistra la eveniment accesați acest link.