După 15 ani de încercări, McDonald’s are acceptul AGEPI de a înregistra marca Big Tasty

  • 20 февр. 2019, 16:29
  • 530

Amatorii burgerilor de la McDonald’s - Big Tasty vor putea savura un produs cu denumire protejată. Compania McDonald’s Corporation a primit acceptul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) de a înregistra marca Big Tasty drept marcă națională. Acceptul vine după 15 ani de încercări de a înregistra această marcă pe teritoriul Republicii Moldova.

Decizia a fost luat în ședința Comisiei de Contestaţii din cadrul AGEPI din 29 ianuarie. Comisia a acceptat revendicarea McDonald’s Corporation împotriva deciziei de respingere totală a cererii de înregistrare a mărcii, abrogând decizia Direcţiei mărci şi design industrial din 18.09.2018. Totodată, în baza deciziei comisiei s-a acceptat înregistrarea mărcii solicitate pentru totalitatea produselor revendicate în cerere din clasa 30. Dosarul companiei a fost transmis în Direcţia mărci şi design industrial pentru continuarea procedurilor.

Prima cerere de înregistrare a mărcii Big Tasty a fost depusă în februarie 2004 și se referea la înregistrarea mărcii ca fiind verbală, scrisă în culorile alb/negru pentru produse precum: sandwich cu carne de porc, sandwich cu peşte, sandwich cu carne de pui etc. Atunci, AGEPI a refuzat înregistrarea mărcii invocând că desemnarea solicitată BIG TASTY nu poate fi înregistrată, deoarece constă numai din cuvinte care sunt lipsite de caracter distinctiv.

O altă solicitare de a înregistra marga BIG TASTY a fost depusă în aprilie 2017, iar în septembrie 2018 AGEPI a refuzat din nou înregistrarea ei. Agenția a motivat că desemnarea este constituită exclusiv dintr-o îmbinare de cuvinte BIG TASTY (BIG în traducere din limba engleză – mare, TASTY în traducere din limba engleză – gustos). Decizia a fost luată în baza prevederilor Legii privind protecția mărcilor, care spune că se refuză înregistrarea mărcilor care sunt lipsite de character distinctiv și cele constituite exclusiv din semne ori din indicaţii ce pot servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, timpul fabricării produsului sau prestării serviciului, alte caracteristici ale acestora.

Astfel, la sfârșitul anului 2018, compania s-a adresat Comisiei de contestații a AGEPI și a reușit să obțină abrogarea deciziei de respingere totală a cererii de înregistrare a mărcii.

Până în prezent, pe site-ul McDonald’s din Republica Moldova, denumirea de Big Tasty era indicate cu simbolul TM, ceea ce reprezintă o marcă neînregistrată deocamdată, însă în privința căreia există intenția de a o înregistra. Aceeași situație se întâlnește și în țara vecină, România.

Marca Big Tasty este înregistrată și în alte state, ca Marea Britanie sau Egipt, unde denumirea produsului apare cu simbolul ® (registered), care ne arată că o marcă este înregistrată.

La începutul lunii ianuarie, McDonald’s a pierdut procesul împotriva fast-food-ului irlandez Supermac’s pentru dreptul asupra mărcii comerciale Big Mac.