O bună parte dintre noi lucrăm în companii multinaționale, iar multe dintre acestea se așteaptă, ca la nevoie, să fim disponibili, indiferent dacă asta înseamnă să răspundem la task-uri noi chiar și în timpul liber. Știm cu toții că marile companii operează la nivel global și că uneori trebuie să ne asumăm și faptul că, la două noaptea, un client de cealaltă parte a oceanului (oricare ocean) poate avea nevoie de noi, chiar dacă nouă nu ne surâde așa mult ideea.
De cele mai multe ori se întâmplă să răspundem la astfel de situații mecanic, ceea ce ne schimbă radical percepția despre felul în care muncim și ne raportăm la muncă. Am impresia, precum spunea Nikolai Gogol în romanul său, Suflete Moarte, „că uneori suntem ca niște picățele sau mici pete străine pe un obiect. Stăm mereu în același loc, cu capul în aceeași poziție, încât suntem gata să fim luați drept mobilier.” Doar ca noi nu suntem ca niste piese de mobilier, iar dacă ne dorim ca superiorii noștri să ne vadă ca niște specialiști adevărați, atunci trebuie să le arătăm că putem evita munca mecanică.
Cum ne dăm seamă că lucrăm mecanic?
Observând, în primul rând, prin activitatea de zi cu zi, că facem același lucru repetat, fără niciun temei sau substrat conștient care ne-ar putea face mai interesați de munca noastră sau mai dornici de a colabora cu echipa noastră. Practic, uităm de ce ne-am propus să facem ceva și pierdem acea pasiune care ne-a motivat la începutul carierei. Așa arată munca mecanică.
Într-o lume în care universul muncii ne oferă libertate, dar ne expune, totodată, unor noi constrângeri și așteptări, se întâmplă două lucruri. Pe de o parte apar persoanele care fug de un astfel de mediu strict și controlat, iar, pe cealaltă parte, apar indivizii care acceptă robotic direcția în care locul de muncă îi împinge. Aceștia din urmă intră deseori într-un cerc vicios în care ignoră realitatea în care au fost propulsați și ajung, de cele mai multe ori, captivi în cochilia lor.
Cu toate acestea, un lucru pe care l-am observat de ceva timp încoace este că, în loc să ne încurajăm pe noi înșine în a veni cu idei despre cum putem colabora mai bine la locul de muncă, ne afundăm tot mai are în această aparentă siguranță și ajungem să ne comportam ca niște mici roboți autonomi.
Care sunt efectele negative ale muncii mecanice?
Unul dintre principalele efecte negative în relația cu munca, este rutina. Un exemplu simplu: dacă știi doar meseria pe care o ai sau știi doar drumul spre casă, aceste lucruri pe o durată mai lungă s-ar putea să te facă să gândești și să acționezi mecanic, sub forma unui reflex.
Totodată, această problemă ne poate îngreuna deschiderea către ceva nou, către schimbare. Iar ideea de nemulțumire pe baza lucrurilor pe care le facem, devine doar o stare de anxietate.
În plus, această stare poate duce în timp și la:
- lipsa de încredere în forțele proprii
- dăunarea relațiilor cu ceilalți
- incapacitatea de a evolua profesional
- sentimentul de inferioritate și de plafonare
- starea de plictiseală și nefericire
Cum putem contracara efectele produse de munca mecanică?
Primul lucru pe care l-am putea face ar fi să schimbăm ceva concret în activitatea noastră la job. Poate fi o poziție nouă într-un alt departament, cu un alt rol și cu alți colegi, sau poate fi exact același job, în aceeași echipă, doar că ți-ai putea seta o nouă destinație pe traseul tău profesional.
Apoi, pentru că munca ne ocupă cea mai mare parte din timp, singurul mod în care putem fi mulțumiți de noi este să credem în lucrurile pe care le facem și să ne facă plăcere să le facem. Astfel am putea depăși mai ușor lucrurile repetitive și am putea ieși din acel automatism de zi cu zi.
Nu uita că munca are un impact major asupra ta, chiar dacă ți-ar plăcea să nu fie așa. Iar inima care bate de cele mai multe ori într-o clădire de sticlă pentru o companie este angajatul, omul și ideea sa, nu robotul care își face automat munca. Așa că hai să ne facem timp să ne cunoaștem mai bine cu fiecare coleg la job. Să căutăm noul sau să-l facem. Să nu uităm de oamenii faini de lângă noi, cu care lucrăm și pentru care venim la serviciu. Și nu în ultimul rând, să uităm de munca mecanică!
O bună parte dintre noi lucrăm în companii multinaționale, iar multe dintre acestea se așteaptă, ca la nevoie, să fim disponibili, indiferent dacă asta înseamnă să răspundem la task-uri noi chiar și în timpul liber. Știm cu toții că marile companii operează la nivel global și că uneori trebuie să ne asumăm și faptul că, la două noaptea, un client de cealaltă parte a oceanului (oricare ocean) poate avea nevoie de noi, chiar dacă nouă nu ne surâde așa mult ideea.
De cele mai multe ori se întâmplă să răspundem la astfel de situații mecanic, ceea ce ne schimbă radical percepția despre felul în care muncim și ne raportăm la muncă. Am impresia, precum spunea Nikolai Gogol în romanul său, Suflete Moarte, „că uneori suntem ca niște picățele sau mici pete străine pe un obiect. Stăm mereu în același loc, cu capul în aceeași poziție, încât suntem gata să fim luați drept mobilier.” Doar ca noi nu suntem ca niste piese de mobilier, iar dacă ne dorim ca superiorii noștri să ne vadă ca niște specialiști adevărați, atunci trebuie să le arătăm că putem evita munca mecanică.
Cum ne dăm seamă că lucrăm mecanic?
Observând, în primul rând, prin activitatea de zi cu zi, că facem același lucru repetat, fără niciun temei sau substrat conștient care ne-ar putea face mai interesați de munca noastră sau mai dornici de a colabora cu echipa noastră. Practic, uităm de ce ne-am propus să facem ceva și pierdem acea pasiune care ne-a motivat la începutul carierei. Așa arată munca mecanică.
Într-o lume în care universul muncii ne oferă libertate, dar ne expune, totodată, unor noi constrângeri și așteptări, se întâmplă două lucruri. Pe de o parte apar persoanele care fug de un astfel de mediu strict și controlat, iar, pe cealaltă parte, apar indivizii care acceptă robotic direcția în care locul de muncă îi împinge. Aceștia din urmă intră deseori într-un cerc vicios în care ignoră realitatea în care au fost propulsați și ajung, de cele mai multe ori, captivi în cochilia lor.
Cu toate acestea, un lucru pe care l-am observat de ceva timp încoace este că, în loc să ne încurajăm pe noi înșine în a veni cu idei despre cum putem colabora mai bine la locul de muncă, ne afundăm tot mai are în această aparentă siguranță și ajungem să ne comportam ca niște mici roboți autonomi.
Care sunt efectele negative ale muncii mecanice?
Unul dintre principalele efecte negative în relația cu munca, este rutina. Un exemplu simplu: dacă știi doar meseria pe care o ai sau știi doar drumul spre casă, aceste lucruri pe o durată mai lungă s-ar putea să te facă să gândești și să acționezi mecanic, sub forma unui reflex.
Totodată, această problemă ne poate îngreuna deschiderea către ceva nou, către schimbare. Iar ideea de nemulțumire pe baza lucrurilor pe care le facem, devine doar o stare de anxietate.
În plus, această stare poate duce în timp și la:
Cum putem contracara efectele produse de munca mecanică?
Primul lucru pe care l-am putea face ar fi să schimbăm ceva concret în activitatea noastră la job. Poate fi o poziție nouă într-un alt departament, cu un alt rol și cu alți colegi, sau poate fi exact același job, în aceeași echipă, doar că ți-ai putea seta o nouă destinație pe traseul tău profesional.
Apoi, pentru că munca ne ocupă cea mai mare parte din timp, singurul mod în care putem fi mulțumiți de noi este să credem în lucrurile pe care le facem și să ne facă plăcere să le facem. Astfel am putea depăși mai ușor lucrurile repetitive și am putea ieși din acel automatism de zi cu zi.
Nu uita că munca are un impact major asupra ta, chiar dacă ți-ar plăcea să nu fie așa. Iar inima care bate de cele mai multe ori într-o clădire de sticlă pentru o companie este angajatul, omul și ideea sa, nu robotul care își face automat munca. Așa că hai să ne facem timp să ne cunoaștem mai bine cu fiecare coleg la job. Să căutăm noul sau să-l facem. Să nu uităm de oamenii faini de lângă noi, cu care lucrăm și pentru care venim la serviciu. Și nu în ultimul rând, să uităm de munca mecanică!