De ce tinerii ar trebui să facă un internship încă din studenţie

  • 18 апр. 2017, 13:56
  • 970

Internship-ul reprezintă primul pas în viaţa profesională şi presupune un job pe perioadă determinată, care implică un set de obiective şi responsabilităţi. 

Programele de internship pot fi atât plătite, cât şi neplătite, însă cu siguranţă există beneficii non-financiare foarte importante pentru tineri, precum:

Punerea în practică a cunoştinţelor teoretice

Baza teoretică este esenţială pentru a putea deveni specialist într-un anumit domeniu de activitate. Însă pentru că bagajul de cunoştinţe să fie integrat într-un mod eficient este necesar ca acestea să fie aplicate în mod concret.

Totodată, sunt situaţii în care informaţiile teoretice trebuie adaptate în funcţie de context, tocmai de aceea un program de internship este un exerciţiu foarte util pentru că îi ajută pe tineri să coreleze ceea ce au studiat cu specificul activităţii pe care o desfăşoară.

Familiarizarea cu etapele procesului de recrutare

Obţinerea unui program de internship presupune parcurgerea unor etape similare cu cele implicate de un proces de recrutare tipic: transmiterea CV-ului şi scrisorii de intenţie, participarea la interviul de angajare, semnarea unui contract.

În acest context, tinerii vor afla care sunt aşteptările pe care le au angajatorii şi, de asemenea, se vor deprinde cu specificul unui proces de căutare al unui loc de muncă.

Oportunitatea de a se dezvolta profesional

În cadrul unui internship, tinerii au ocazia să acumuleze informaţii de la specialiştii din respectivul domeniu, participă la training-uri, îşi dezvoltă abilităţile şi îşi pot forma noi competenţe, ceea ce reprezintă un plus pentru viitorul lor profesional.

Familiarizarea cu mediul organizaţional

Primul job implică o serie de provocări pentru tineri: adaptarea la schimbare, lucrul în echipă, respectarea programului de lucru, încadrarea în termenele limită, atingerea obiectivelor implicate de post ş.a.m.d. Mediul educaţional îi pregăteşte pe tineri pentru aceste provocări, însă în cadrul unei organizaţii nivelul de responsabilizare creşte.

Primirea de feedback

Feedback-ul este foarte important pentru că îi ajută pe tineri să menţină comportamentele dezirabile şi să le ajusteze pe cele mai puţin productive. În cadrul unui internship, tinerii primesc sugestii de îmbunătăţire a activităţii, ceea ce îi ajută să-şi depăşească limitele şi să crească din perspectivă profesională.

Obţinerea de recomandări

Atunci când tinerii sunt la începutul traseului lor profesional, poate fi mai dificil să aibă acces la job-urile pe care le ţintesc. Însă dacă în studenţie se implică într-un internship şi fac faţă cu succes responsabilităţilor presupuse de acesta, pot solicita o recomandare de la superiorul direct; acest lucru îi va ajuta să-şi consolideze candidatura.

O viziune mai clară asupra traseului profesional

Fiecare specializare universitară oferă accesul la mai multe job-uri. În urma alegerii facultăţii potrivite, tânărul îşi manifestă opţiunea pentru un anumit domeniu de activitate, însă este important ca el să-şi clarifice care este zona să concretă de interes. De exemplu, absolvenţii Facultăţii de Sociologie pot avea acces la job-uri în: resurse umane, cercetare de piaţă, învăţământ ş.a.m.d. Prin prisma unui program de internship, tânărul va face un pas important în procesul de decizie referitor la traseul său profesional.

Posibilitatea de a fi angajat în cadrul companiei

În anumite situaţii, programul de internship presupune recrutarea mai multor candidaţi, urmând ca la finalizarea acestuia să fie selectate una sau mai multe persoane în vederea angajării pe poziţia respectivă, ceea ce reprezintă o oportunitate importantă pentru tinerii aflaţi la începutul drumului profesional.

Programele de internship reprezintă o alternativă foarte bună pentru tineri, întrucât le oferă posibilitatea de a-şi continua studiile şi de a acumula experienţă în acelaşi timp, ceea ce reprezintă un atu important în procesul de integrare pe piaţa muncii.