De ce soft skills sunt prioritatea numărul unu pentru learning & development

  • 2 окт. 2018, 15:57
  • 433

Într-un studiu recent realizat de LinkedIn, 58% dintre managerii de HR au indicat că lipsa soft skills-urilor ale candidatului "limitează productivitatea companiei". Pe măsură ce natura muncii se transformă într-o economie globală bazată pe cunoaștere, angajatorii caută astfel de abilități pentru a putea rămâne competitivi. Din moment ce tehnologia se schimbă atât de rapid, timpul de viață a abilităților tehnice învățate scade. 92% din aproape 900 de manageri declara că soft skills sunt egale sau chiar mai importante decât abilitățile tehnice.
De asemenea, managerii din organizațiile prezentului sunt de părere că acestea au nevoie de angajați nu numai cu calificări, ci și care sunt punctuali, se îmbracă în mod adecvat și lucrează bine în echipă.
Abilitățile tehnice sunt importante, dar capacitățile personale și abilitățile sociale necesare pentru a lucra productiv cu ceilalți devin și mai critice. Millennials sunt adesea mult mai bine adaptați și pregătiți în privința abilităților, dar pot demonstra o lipsa a soft skills-urilor, cum ar fi comunicarea sau rezolvarea de probleme. Pe măsură ce această generație începe să se manifeste și în calitate de lideri, i se oferă roluri complexe de conducere pe echipe multigeneraționale care necesită soft skills mult mai înalte și mai bine dezvoltate.
De asemenea, organizațiile se deplasează de la ierarhiile centrate pe comandă la un model structural mai plat, care impune angajaților de la toate nivelurile să fie mai competenți în astfel de abilități. Spre deosebire de abilitățile tehnice sau hard-skills, soft skills sunt necesare în aproape toate funcțiile și rolurile de muncă și pot afecta pozitiv performanța organizațională.

Care sunt soft skills-urile cerute?

Termenul de “soft skills” exprimă o gamă largă ce include abilități sociale și interpersonale, cum ar fi comunicarea, abilități emoționale, precum empatia și atribute de comportament cum ar fi inițiativ.
Pe baza cercetărilor efectuate la LinkedIn, Asociația Națională pentru Educație, Training Magazine, Inc Magazine și Wonderlic, există un set de abilități care se suprapun cerințelor cele mai mari ale secolului XXI. Acestea sunt:
- Comunicarea
- Colaborarea
- Gândirea crticia
- Time Management
- Inteligență emoțională (auto-gestionarea și empatia)
- Leadership

Lista completă a soft skills-urilor necesare în forța de muncă contemporană este mult mai lungă, dar aceste abilități sunt în top. Cele mai multe dintre ele sunt necesare într-un mediu bazat pe muncă în echipă și multe dintre ele au devenit mai complexe datorită avansului tehnologic. Comunicarea scrisă poate fi sub formă de e-mail, precum și mesaj instant sau social media de tip intern. Comunicarea orală nu mai este pur și simplu cea față în față, ci poate varia de la interacțiunile telefonice, discuțiile cu ajutorul camerelor web până la o teleprezență completă. Fiecare dintre abilitățile soft skills devine din ce în ce mai complexă atunci când sunt adăugate fusuri orare și culturi multiple ca urmare a globalizării.