În acest oraş cetăţenii bogaţi aleg locuinţele sociale şi cei care au nevoie nu pot ajunge la ele.
În Zurich, un oraş cu o populaţie de 400.000 de oameni, sunt 132 de milionari (atât în dolari, cât şi franci elveţieni) care trăiesc în locuinţe sociale. Asta spune foarte multe despre calitatea locuinţelor, dar asta înseamnă şi faptul că locuinţele sociale construite pentru persoanele cu venituri mai mici nu ajung la cei care au nevoie de ele.
Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că deşi au fost create legi pentru administrarea locuinţelor sociale, nu există o lege care să spună cine poate locui în ele. Asta până săptămâna trecută când a fost anunţat că cei bogaţi care locuiesc în astfel de locuinţe s-ar putea să primească cereri de evacuare.
În 2011, autorităţile au dat o lege prin care constructorii erau obligaţi ca cel puţin 33% din apartamentele construite să fie locuinţe sociale. De la introducerea legii, numărul de locuinţe sociale a ajuns la 9000.
Aşadar, cele 9000 de apartamente nu ajung la oamenii care au nevoie de ele. Lăsând la o parte cei 132 de milionari, multe alte persoane câştigă suficient cât să-şi permită să-şi cumpere şi alte tipuri de locuinţe.
Acum, potenţialii chiriaşi nu vor putea câştiga mai mult de patru ori pe lună decât este chiria. Veniturile pot creşte, dar nu pot depăşi un anumit prag. Chiriaşi vor fi evaluaţi la fiecare doi ani.
Astfel 190 de oameni se află în situaţia în care trebuie să-şi găsească o altă casă. Chiar şi asa, autorităţile spun că îi vor ajuta, oferindu-le două alternative în aceeaşi categorie de preţ.