Cum să devii mai bun la job în 5 pași

  • 1 дек. 2016, 11:11
  • 736

Tuturor ne place să fim apreciați în legătură cu ceea ce facem. Cea mai mare parte din motivația de a lucra la un loc de muncă ne vine nu din nivelul salariului sau distanța față de casă, ci din atmosfera de la job și aprecierea celor din jur.

Totuși, ca să fii apreciat de colegi și de către șefi trebuie să faci ceva mai mult decât doar să-ți faci treaba. Probabil că ai observat deja că, pe măsură ce pui suflet în ceea ce faci, și lucrurile par să-ți iasă mai bine. Dar, hai să nu ne limităm la generalități. 

Pasul nr. 1: Organizează-ți programul zilnic astfel încât să reușești să faci lucrurile importante. Nu întârzia, sau poate chiar încearcă să ajungi u 10-15 minute înainte de începerea programului. Dimineața, când ești cu mintea limpede, fă lucrurile mai grele, iar pe cele mai ușoare lasă-le pentru finalul zilei.

Prioritizează emailurile și răspunde în ordinea priorităților. Impune-ți o disciplină a întreruperilor pentru verificarea mesajelor primite: de exemplu, verifică-ți emailul o dată la 30 de minute, nu mai des. În rest, oferă-ți timpul de care ai nevoie pentru a finaliza sarcinile importante care necesită concentrare.

Și nu mai fă mai multe lucruri în același timp. Rezolvă câte o sarcină pe rând. Atenție, din programul tău zilnic nu trebuie să lipsească pauzele. Nu te gândi că este mai important să termini un email sau un raport decât să iei pauza meritată. În lipsa pauzelor, în a doua parte a zilei, vei avea nevoie de mult autocontrol și efort ca să te poți concentra.

Pasul nr. 2: Pune-te pentru câteva clipe în „papucii” și în mintea șefului tău. Este o strategie care va da roade chiar și dacă ai un șef dificil. Pe măsură ce empatizezi cu acea persoană, îi vei descoperi stilul de gândire și de comunicare și îți vei da seama ce anume apreciază la un angajat.

De asemenea, îți poate fi de ajutor să te raportezi la șeful tău ca și cum ar fi unul dintre clienții cu care vorbești: ai grijă la lucrurile pe care i le spui și încearcă să păstrezi direcția pozitivă în comunicare. Odată ce ți-ai dat seama cum gândește, poți fi cu un pas înaintea lui și îi poți câștiga aprecierea.

Pasul nr. 3: Construiește relații frumoase cu colegii care au legătură cu domeniul tău de responsabilitate. Te poți împrieteni cu oamenii care te pot ajuta la un moment dat și în special cu cei care lucrează de mai mult timp în companie astfel încât în momentul în care vei avea nevoie de ajutor, sa ai la cine apela cu încredere.

Pasul nr. 4: Fii un bun ascultător. Încearcă să înțelegi ce se află dincolo de cuvintele șefului, ale colegilor, ale subordonaților tăi. Axează-te mai mult pe a asculta decât pe a vorbi.

Pasul nr. 5: Oferă-ți timpul liber de care ai nevoie. Atunci când ești în afara programului de muncă, asigură-te că, timp de câteva ore, te poți bucura în liniște de momentele tale, fie că alegi să citești o carte, să privești un film, să faci o plimbare sau să faci sport. De asemenea, alege-ți locurile pentru vacanță astfel încât să revii cu bateriile încărcate cu energie. După o vacanță relaxantă, vei avea mai multă atenție, claritate și precizie în ceea ce faci.

După ce vei parcurge toți acești cinci pași, vei fi o persoană mai organizată, mai empatică față de cei din jur, dar și mai atentă față de propriile nevoi. Cu un bagaj de energie la activ, te vei bucura de mai multă productivitate la locul de muncă, dar și de o mai mare apreciere din partea companiei.