Cum a scăpat un consumator român de o datorie de aproape 45.000 de euro la bancă

  • 25 апр. 2019, 11:30
  • 465

Un consumator din Maramureş a obţinut ştergerea unei datorii de 44.621 de euro în urma negocierii cu banca de la care a contractat un credit. Acest lucru a fost posibil prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) – instituție din țara vecină responsabilă de soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.

Acesta este cel mai important caz soluţionat de CSALB până în prezent, recordul anterior (decembrie 2018) fiind de 39.000 de euro – reducerea obținută de un alt consummator în relația cu banca.

Cazul ar fi unul social, în care banca a acceptat ştergerea unei sume importante şi condiţii mai bune de plată pentru diferenţa care a rămas de achitat.

Soluţia a fost propusă de conciliatorul Roxana Mustăţea, după trei luni de discuţii cu banca şi consumatorul. Potrivit conciliatorului, ”cazul a fost analizat uman, nu din punct de vedere financiar. Toată lumea – atât CSALB, cât şi banca – l-a tratat ca atare: mai mult cu sufletul şi mai puţin pe baza cifrelor”.

În fapt, banca a acordat o diminuare a soldului de 44.600 de euro care reprezintă aproape întreaga sumă pe care consumatorul a împrumutat-o în 2007. Pentru diferenţa care a rămas de plată, banca a împărţit suma în rate cu dobândă fixă. Practic, rata lunară va fi de aproximativ 1.000 de lei în perioada următoare.

Consumatorul a împrumutat de la bancă, în 2007, aproximativ 50.000 de euro. Creditul avea dobândă variabilă, astfel că rata lunară a ajuns la 780 euro. Creditul a suportat de-a lungul anilor mai multe restructurări, iar la asta s-au adăugat înrăutăţirea situaţiei economice şi familiale: deprecierea treptată a leului în raport cu euro, scăderea salariului şi agravarea stării medicale a membrilor familiei.