Cu cât s-au majorat salariile cadrelor didactice din 2012 încoace, în fiecare an

  • 17 авг. 2018, 17:09
  • 1 236
  • 3

Un grup de profesori din R. Moldova a inițiat o petiție prin care cer Guvernului o majorare de cel puțin 50% a salariilor cadrelor didactice și o dublare a retribuțiilor pentru personalul auxiliar din școli și grădinițe. Aceștia au anunțat că vor depune petiția la Guvern pe 5 septembrie curent și vor aștepta răspuns până în luna octombrie.

Ziarul NAȚIONAL a solicitat Ministerului Finanțelor cifre despre evoluția salariilor profesorilor din R. Moldova care arată că majorările și indexările din ultimii ani apropie retribuțiile acestei categorii de salariați de salariul mediu pe economie, deși se află încă sub acest prag stabilit anual de autorități.

Astfel, în anul 2012, salariul mediu în sistemul educației era de 3 024 de lei, în timp ce salariul mediu pe economie era de 3 477 de lei. Un profesor primea în medie în acel an 3 418 lei sau 98,3% din salariul mediu pe economie.

În anii următori, când Ministerul Educației era condus de Maia Sandu, puterea salariului unui profesor a scăzut până la 89,9% din valoarea salariului mediu pe economie în 2014, deși au fost și atunci majorări ale retribuției, iar în 2015 s-a ridicat la 93,9%. 

Astfel, dacă în 2012 salariul mediu al unui profesor era de 3 418 lei, în 2013 acesta era de 3 402 lei, în 2014 - 3 751, 2015 - 4 330 de lei, 2016 - 4 669, 2017 - 4 957 de lei, iar în 2018 - 5 572 de lei.

După indexarea cu 8% a salariilor profesorilor, aprobată de Guvernul lui Pavel Filip și care va fi aplicată începând cu 1 septembrie curent, retribuțiile în domeniu vor crește în medie cu 417 lei.

De exemplu, salariul cadrelor didactice cu gradul didactic II crește în medie cu 391,2 lei. Indexarea se aplică în funcție de vechimea în muncă și pornește de la 368,2 lei, ajungând până la 420,8 lei pentru cei cu stagiu mare.

Pentru gradul didactic I, indexarea medie este de 417,5 lei, aceasta pornind de la 394,5 lei și ajungând la 447,1 lei. Pentru gradul didactic superior, indexarea medie este 442,8 lei, adică de la 420,8 până la 473,4 lei, pentru cei cu stagiu mare.

În acest an, salariul mediu din educație acoperă 90,2% din salariul mediu pe economie.