Cu cât au crescut preţurile în Moldova la legumele din acest an

  • 13 мая 2019, 13:25
  • 487

Legumele s-au scumpit. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), preţurile la legume au crescut cu 31,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel mai mult s-au scumpit cartofii. Un kilogram poate fi cumpărat acum cu 17 lei. Dacă în luna aprilie, un kilogram de cartofi putea fi cumpărat cu aproximativ şapte lei, acum costă, în medie, cu zece lei mai mult. În cazul cartofilor noi, preţul ajunge la 35 de lei pentru un kilogram, scrie Noi.md cu referire la Agroexpert.md.

S-a scumpit şi morcovul cu cinci lei, ceapa cu şapte lei, iar sfecla roşie cu patru lei.

Datele BNS mai arată că, de la începutul anului, au crescut preţurile de vânzare la ovine şi caprine cu 26 la sută, iar la păsări cu aproximativ 12 la sută.

Economiştii explică această tendinţă prin deficitul de produse pe piaţa locală.