Circa 10 mii de locuri de muncă vacante. Cine sunt cei care au cele mai mari şanse pentru a obţine un job

  • 15 сент. 2016, 13:08
  • 2 070

Mare atenţie pentru cei care sunt în căutarea unui job. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă propune aproape 10 mii de posturi vacante.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă cele mai multe locuri vacante pentru absolvenţii şcolilor profesionale şi pentru muncitorii necalificați. Pentru aceste categorii de angajaţi sunt disponibile aproape 7500 de locuri de muncă, adică aproape 80 la sută din numărul total al posturilor vacante. Cele mai multe oferte sunt în domeniul industriei textile, construcţiilor şi vânzări.

La mare căutare sunt şi muncitorii auxiliari, cei din domeniul asamblării şi montării pieselor, dar şi în domeniul agriculturii.

De asemenea, pentru persoanele cu studii superioare şi medii de specialitate sunt disponibile peste 2100 locuri de muncă, adică 24 la sută din numărul total de locuri vacante. Cea mai mare șansă la angajare o au persoanele cu studii în domeniul învăţământului: pentru ei sunt aproape 500 de locuri de muncă. În domeniul sănătăţii sunt 320 de posturi vacante.

La nivel teritorial, cele mai multe posturi vacante sunt la Chişinău, unde au fost înregistrate aproape 4.500 de locuri de muncă. La Bălţi şi Orhei, 850 şi, respectiv, 330 de locuri de muncă disponibile. La Cahul sunt vacante 290 de locuri, iar în UTA Găgăuzia - 220.