Cine primește cel mai mare salariu în Moldova

  • 23 нояб. 2016, 13:26
  • 13 045
  • 12

În luna septembrie, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 5170,6 lei, înregistrând o creștere de 10,1% fașă de luna septembrie a anului trecut.

Salariul mediu al unui bugetar, în luna septembrie, a fost de 4237 de lei, față de cel al unui salariat din sectorul privat, care a avut o remunerare de 5555 lei.

Cel mai mare salariu l-au ridicat în septembrie angajații din domeniul informații și comunicații. Aceștia au avut, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, un salariu de aproape 13 mii de lei. Urmează salariații din termoenergetică – 9732 de lei și activități financiare și de asigurări – aproape 9300 de lei.

Persoanele angajate în domeniul științific și tehnic au primit în septembrie peste 6,6 mii de lei, iar cele din administrația publică, apărare și asigurări sociale obligatorii – 5733 de lei.

Salariații din industrie și transporturi au avut în septembrie o remunerare de 5455 de lei și, respectiv, 5014. Salariul din învățământ și sănătate nu a ajuns în septembrie până la 5 mii de lei. Angajații din sfera sănătății și asistenței sociale au ridicat un salariu de 4900 de lei, iar cei din învățământ – 4115 lei. La capătul listei se află salariații din domeniul activități de recreere și de agrement cu un salariu de 3140 de lei și cei din agricultură, silvicultură și pescuit – cu 3745 de lei.