Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională are datorii de peste 10 milioane de lei

  • 12 авг. 2019, 14:59
  • 560

Întreprinderea de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională” din municipiul Chişinău are datorii de aproape zece milioane lei pentru salarizarea personalului, pentru prejudicii morale stabilite prin instanţa de judecată pentru salariaţii demişi nemotivat şi din cauza gestionării defectuoase a instituției.

Problema dată a fost depistată în urma unei vizite inopinate a Ministrul Apărării Pavel Voicu în cadrul instituției.

„Am rămas şocat de starea lucrurilor la această instituţie, care în loc de venituri, cauzează doar pierderi în bugetul apărării şi de stat. Am constatat că angajaţii nu au primit salariile timp de 7 luni zile, asta în contextul în care pentru noi, resursele umane calificate sunt atât de necesare şi importante. Pentru mine, în calitate de ministru al Apărării, este important să asigur transparenţă maximă, în limitele legislaţiei, privind felul cum au fost acumulate aceste datorii impresionante şi care a fost cauza acumulării acestora pe parcursul anilor”, a spus Pavel Voicu.

Ministrul a menţionat neregulile depistate în activitatea administraţiei Centrului, cu referire la procedura de dare în arendă a spaţiilor şi terenurilor aflate în gestiunea instituţiei, modul de întocmire şi încheiere a contractelor cu aceştia.

„Pe teritoriul întreprinderii închiriază spaţii mai mulţi agenţi economici. Am dispus ca, în regim de urgenţă, să-mi fie prezentate toate contractele de arendă, costurile pentru chirie, legislaţia în baza căreia au fost date în folosinţă aceste încăperi. De asemenea, am cerut persoanelor responsabile informaţia despre activitatea celor 27 de şcoli de pregătire a conducătorilor auto de pe întreg teritoriul ţării, situaţia pentru anul 2019 la capitolul angajaţi şi numărul persoanelor instruite”, a declarat ministrul Voicu.

La final, ministrul a menţionat că va informa conducerea supremă a ţării şi a Guvernului despre problemele financiare ale Întreprinderii şi va veni cu propuneri şi soluţii pentru redresarea situaţiei.

„În cazul în care nu se elaborează, în mod de urgenţă, un plan de acţiuni pentru a acoperi gaura financiară existentă, riscăm să pierdem peste 530 de angajaţi ai întreprinderii, în contextul în care Planul de activitate al Guvernului prevede crearea noilor locuri de muncă pentru cetăţeni, şi nu concedierea acestora”, a adăugat Pavel Voicu.

Întreprinderea de Stat „Centrul de Pregătire a Specialiştilor pentru Armata Naţională” a fost fondată la 5 mai 1992, prin ordinul Ministrului Apărării. Instituţia are misiunea de a pregăti cadre calificate pentru Armata Naţională — conducători auto, conducători pentru maşinile blindate, bucătari, croitori.