CCI invită oamenii de afaceri la o misiune economică în Elveția

  • 26 сент. 2019, 17:09
  • 641

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) organizează în perioada 28 octombrie - 1 noiembrie o misiune economică în Elveţia şi invită oamenii de afaceri din Moldova să participe la aceasta.

Surse din cadrul CCI au comunicat agenţiei Infotag că în cadrul evenimentul de la Zurich va avea loc forumul de afaceri moldo-elveţian, la care vor fi prezentate vinurile şi gastronomia moldovenească, un stand turistic şi o miniexpoziţie cu produse autohtone.

De asemenea, este preconizată vizitarea unor întreprinderi de profil şi este planificat un scurt program turistic şi cultural. Totodată, membrii misiunii vor participa la deschiderea expoziţiei internaţionale de vinuri "Expovina".

Misiunea este organizată cu scopul de a consolida şi extinde relaţiile comercial-economice dintre Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană prin identificarea unor domenii atractive de cooperare ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-elveţiene şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţări.

Cererile de participare pot fi depuse până pe 7 octombrie. Organizatori achită cheltuielile ce ţin de organizarea Forumului de afaceri moldo-elveţian., iar participanţii achită cheltuielile de transport şi de cazare.