Câți bani a primit șeful Ford în 2018

  • 16 марта 2019, 12:59
  • 940

Directorul general al Ford, Jim Hackett, a câştigat anul trecut 17,1 milioane de dolari – reprezentând salariul, bonusul şi opţiuni cu acţiuni pe termen lung – în creştere faţă de 16,3 milioane de dolari în 2017, se arată într-un document remis de producătorul auto către Autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din SUA (SEC), transmit Reuters şi site-ul detroitnews.com, scrie Agerpres.

Incluzând valoarea pensiei şi alte compensaţii, şeful Ford a obţinut anul trecut 17,70 milioane de dolari. Jim Hackett, care a preluat conducerea Ford în mai 2017, a câştigat de 276 de ori valoarea medie a compensaţiei de care au beneficiat angajaţii companiei – 64.316 dolari.

Preşedintele Bill Ford a fost recompensat pentru 2018 cu 12,5 milioane de dolari – salariul, bonusul şi opţiuni cu acţiuni. Incluzând valoarea pensiei şi alte compensaţii, el a câştigat 13,8 milioane de dolari.

Anul trecut, profitul ajustat înainte de taxe al companiei a scăzut la şapte miliarde de dolari, de la 9,6 miliarde de dolari în 2017.

Compensaţia primită de Hackett pentru 2018 o depăşeşte pe cea a noului director general al Fiat Chrysler Automobiles, Michael Manley, care a obţinut 708.498 dolari în primele şase luni în care a condus producătorul auto italo-american.

În ultimul trimestru al anului trecut, Ford a înregistrat pierderi în toate regiunile, exceptând America de Nord. În aceste condiţii, Ford a decis să îşi restructureze operaţiunile din Europa, să închidă uzine din America Latină şi să concedieze mai multe mii de angajaţi în China.