Pentru cei care vor să iasă de sub titulatura de angajați, există pe piața activă de muncă doua variante. Fie devin antreprenori și își dezvoltă propriile idei căutând resurse de a le finanța, fie încep munca de freelancer, în care își vând serviciile către clienți. Visul de a deveni freelancer este împărtășit în prezent de tot mai mulți tineri de pe piață.
Programul flexibil, libertatea și posibilitatea de a lucra de aproape oriunde formează un pachet extrem de atractiv pentru mulți. Nu mai ai un șef care să pună presiune suplimentară pe umerii tăi chiar și atunci când nu este cazul și, în teorie, nu trebuie să mai accepți compromisurile unui loc de muncă. Dar această activitate nu este numai lapte și miere, pentru că altfel nimeni nu ar mai avea un job clasic și ar încerca acest stil de viață.
Capcanele în care poți pica atunci când lucrezi ca freelancer:
1. Îți asumi prea multe
Poate din exces de zel, poate dintr-o planificare greșită, există riscul real să-ți asumi prea multe proiecte față de cât poți duce în paralel. Banii pe care îi încasezi sunt importanți și e normal ca uneori să-ți fure privirea, forțându-te să accepți termene limită pe care nu le poți respecta. Învață să eviți această capcană care te-ar putea poziționa pe lista neagră a clienților. Nu vrei să fii recunoscut drept un freelancer care nu își respectă promisiunile și nu poate preda proiectul la timp.
2. Nu ești atent la schimbări
Acest tip de activitate îți poate deschide granițele foarte larg. Poți lucra în același timp cu clienți din România, Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii. Sună excelent, nu? Există un lucru la care trebuie să fii foarte atent. Într-un astfel de scenariu, vei fi plătit în lei, euro, dolari și lire sterline, iar bugetul tăul lunar sau trimestrial va trebui adaptat schimbărilor de pe piață. Stai cu ochii în fiecare zi pe acest curs valutar și învață să-ți recalculezi cheltuielile în funcție de schimbările constante de pe piața bancară. O schimbare bruscă și masivă a raportului Leu / Euro în favoarea monedei locale ar putea fi pentru tine o scădere a veniturilor din partea clienților care te plătesc în moneda Europeană.
3. Nu iei în calcul instabilitatea regională
Și pentru că am adus în discuție ideea de instabilitate, pentru cei care lucrează tot cu clienți internaționali, orice tensiune regională poate fi și o piedică în dezvoltarea relației lor. Urmărește piața europeană și vezi cum îți poate influența ție posibilele contracte. Subiecte precum Brexit, criza din Grecia sau chiar cea din Spania, cu independența regiunii catalane pot trimite semnale de instabilitate pe piață, iar atunci când există așa ceva și banii implicați în proiecte sunt mai puțini. Caută mereu zone calme în care să-ți desfășori activitate.
4. Crezi că fiecare lună va fi la fel
Atunci când vorbim despre un job, un termen cu care îl asociem cel mai des este acela de stabilitate. Și așa și e. În ciuda lucrurilor care nu ne plac într-un loc de muncă normal, faptul că venitul este stabil, că în una sau două zile fixe din lună contul nostru este alimentat cu o sumă exactă, tocmai asta oferă liniștea pe care cei mai mulți o caută zi de zi. În schimb, în lumea celor care practică freelancing-ul, stabilitatea este, în multe cazuri, un vis. Lunile pline, cu multe proiecte și clienți care asigură un venit consistent alternează cu cele moarte, în care în loc de contracte și angajamente concrete ai parte de promisiuni și incertitudini. Fii atent și încearcă să anticipezi astfel de perioade. Asigură-te că lunile cu activitate îți pot asigura un buget prin care să acoperi cheltuielile de bază în perioadele slabe. Altfel vei începe să trimiți CV-uri în stânga și în dreapta.
5. Rămâi pe loc
Succesul pe care îl poți avea vine din abilitatea ta de a oferi ceea ce alții nu au și nu știu cum să obțină. E foarte important ca, în planul de organizare personală, pe lângă agenda cu proiecte de predat, să ai o agendă cu lucruri de învățat. Indiferent de domeniul tău de activitate, caută să fii mereu la zi cu cele mai noi studii și idei. Concurența e acerbă până și în acest domeniu, iar cursa pentru un client nou poate fi dificilă. Trebuie să te obișnuiești să-ți oferi timpul să progresezi. Ferește-te să rămâi pe loc, chiar și atunci când lucrurile merg bine.