Businessul construit de apicultori premiati care a reusit sa reziste pe o piata dominata de giganti

  • 5 окт. 2017, 9:42
  • 952

Povestea Complex Apicol a inceput in anul 1957, cand profesorul Veceslav Harnaj si cativa prieteni apicultori au infiintat Asociatia Crescatorilor de Albine. Opt ani mai tarziu, Harnaj a decis sa infiinteze Combinatul Apicol Baneasa, care intre timp a devenit Complex Apicol Veceslav Harnaj. In 1977, profesorul Harnaj avea deja 16 medalii de aur pentru conceptia constructiva si tehnologica a Combinatului Apicol de la Baneasa. Produsele acestuia au creat povesti intre mai multe generatii si o traditie romaneasca cu renume mondial in domeniul apiculturii.

“Profesorul Veceslav Harnaj a obtinut o parcela de pamant in Baneasa, unde s-a dezvoltat un combinat apicol si un institut apicol de cercetare pentru procesarea mierii de la apicultori si alte produse. Aici au aparut produsele Apidermin, care sunt cele mai cunoscute si cele mai vechi produse ale noastre. Crema Apidermin e primul produs facut in Combinatul Apicol si unul dintre primele produse cosmetice din lume care contine laptisor de matca. Aceasta si-a pastrat formula initiala, pentru ca toata lumea ne intreaba daca e aceeasi formula in continuare, ca avand 50 de ani produsul asta este foarte posibil sa fi suferit transformari, dar nu, a ramas aceeasi formula in continuare”, a povestit Miruna Codeanu, commercial manager Complex Apicol.

Astazi produsele apicultorilor pot fi gasite in magazinul online si cele offline (40 magazine fizice), dar si in lanturile de supermarketuri Mega Image, Cora si, de curand, Metro. Compania a inceput sa dezvolte in comertul online in urma cu 5 ani, dar, cu toate acestea, vanzarile offline reprezinta 90% din cifra de afaceri. In medie, sunt in jur de 100-150 de comenzi pe luna plasate in magazinul online.

“Vrem sa ne dezvoltam in mediul online, dar asta o sa se intample odata cu targetarea unui nou segment de varsta. Vrem sa crestem in aceasta zona, dar clientii nostri nu sunt prezenti in mediul online si, astfel, incercam sa atragem public nou. Urmeaza sa lansam o noua linie cu sase produse cosmetice care va fi destinata pentru acest segment de varsta targetat. Noile produse sunt tot pe baza de laptisor de matca si vor fi pentru ingrijirea fetei”, a spus Miruna Codeanu.

produse cosmetice Complex Apicol

Romania - un producator mare de miere, dar un consumator mic

“Romania este o piata foarte complicata in ceea ce priveste mierea, producem mult, in functie de anul apicol, de obicei cand exista un an apicol bun (nu a fost cazul anul asta si nici anul trecut, din pacate), suntem un mare producator de miere, dar nu suntem si un mare consumator de miere. Avem un consum foarte mic de miere pe cap de locuitor, mult sub media europeana, si practic o mare parte din productie merge la export”, a precizat managerul de la Complex Apicol.

Din totalul produselor companiei, mierea genereaza cel mai mic profit, comparativ cu produsele cosmetice. Din cifra de afaceri de 2,6 milioane euro realizata anul trecut, 65% a reprezentat venituri generate de produsele cosmetice, iar intre 20-30% a fost mierea de albine. In portofoliul Complex Apicol se gasesc 50 de produse cosmetice si alte 6 produse noi vor fi disponibile la sfarsitul lunii octombrie.

In acest moment, mierea de albine merge la export in Germania, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie.

“Produsele pentru fata si cele antiaging sunt cele mai vandute. Acestea sunt tendintele care se regasesc si la nivel mondial. Practic din toate produsele de ingrijire, unde am include si pasta de dinti si altele, produsele pentru ingrijirea fetei reprezinta 30% din piata”, a mentionat Codeanu.

Compania este detinuta de aceeasi asociatie de crescatori de albine, care este actionar majoritar. Asociatia are o structura nationala, avand in fiecare judet din Romania o reprezentanta pentru crescatorii de albine. Complex Apicol estimeaza ca anul acesta va obtine o cifra de afaceri de 3 milioane euro, iar mai mult de jumatate din aceasta (65%) va fi generata de vanzarile produselor cosmetice.

produse cosmetice Complex Apicol