Austria se clasează pe locul 7 în lista statelor UE cu investiţii în ţara noastră

  • 4 апр. 2019, 15:00
  • 454

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Austria în țara noastră, doamna Christine Freilinger. 

Oficialii au discutat mai multe aspecte ale relațiilor moldo-austriece, constatînd cu satisfacție intensificarea contactelor bilaterale la toate nivelele. În context, Igor Dodon a apreciat întrevederea cu Alexander Van der Bellen, Preşedintele Republicii Austria, care a avut loc în cadrul Forumului Păcii de la Paris, în noiembrie 2018. Astfel, șeful statului și-a exprimat interesul pentru efectuarea unui schimb de vizite la nivel de șefi de stat pe parcursul anului curent. 

De asemenea, Președintele țării a pledat pentru dinamizarea schimbului comercial-economic, volumul căruia crește în ultimii ani: de la 111 mil. euro în 2015 pînă la 143 mil. în 2018. În context, șeful statului a subliniat faptul că în Republica Moldova activează aproape o sută de companii cu capital austriac, iar Austria se clasează pe locul 7 în lista statelor UE cu investiţii în ţara noastră, cifra investiţiilor fiind de aproximativ 27 mil. de euro. 

Igor Dodon a mulțumit partenerilor din Austria pentru realizarea mai multor proiecte în țara noastră prin intermediul Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Președintele a mai remarcat faptul că bugetul mediu anual alocat pentru Republica Moldova este de aproximativ 2 mil. euro în domeniul guvernării şi societății civile, agriculturii, educaţiei, business şi altele.  

În contextul politicii interne a Republicii Moldova, Igor Dodon a discutat cu doamna Freilinger scenariile posibile ale evoluției situației după alegerile parlamentare și consultările între cele mai importante partide pe platforma de negocieri propusă de Președintele țării. 

Totodată, șeful statului și-a exprimat speranța că în procesul formării unei majorități parlamentare legitime și a unui Guvern nou, forțele politice respective vor lua în calcul experiența Austriei ce ține de principiul constituțional al neutralității permanente, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.