Cariera lui Chris Reining a început ca la carte. "Lucram în IT şi a fost jobul de vis. Dar doar pentru o vreme", mărturiseşte americanul, în vârstă de 38 de ani. El şi-a cumpărat o maşină marca BMW şi făcea cumpărături la Whole Foods în fiecare săptămâna. "Aveam o viaţă chiar bună. Însă când m-am apropiat de 30 de ani am realizat că sunt dezamăgit de rutina pe care o aduce un job cu program clasic, de la 9:00 la 15:00", mărturiseşte acesta.
Reining voia să schimbe ceva pentru că îşi dorea să aibă libertatea de a face ce vrea şi când vrea, după cum povesteşte pe blogul său.
El şi-a propus să acumuleze o avere de un milion de dolari până la 35 de ani, aşa că a început să muncească şi să economisească, în loc să muncească şi să cheltuiască. El a ajuns până în punctul în care punea deoparte jumătate din venituri, iar la 37 de ani s-a pensionat.
"Secretul" succesului? Retragerea automată din contul bancar.
Reining nu avea cum să se atingă de banii destinaţi fondului de pensii pentru că aceştia erau viraţi acolo la o dată prestabilită.
El recomandă tuturor să investească 10% din venituri, fie într-un fond de pensii (la noi ar fi pilonul III), fie în alte instrumente financiare.
Dacă consideri că 10% din venituri e prea mult, atunci poţi să începi cu o suma mai mică: cu 50 de dolari, de exemplu. "Ideea e să începi de undeva. Automatizarea e un lucru foarte util. Şi nu doar pentru economisire: poţi să îţi automatizezi inclusiv plata facturilor şi a ratelor, ca să scapi de nişte griji", arată americanul.
Principalul avantaj al acestui plan este că nu trebuie să mai iei decizii legate de destinaţia banilor tăi, deci consumi mai puţină energie şi nu te mai stresezi atât de mult.
Pe scurt, viaţa ta va deveni mai simplă, iar în câţiva ani vei acumula o avere destul de impresionantă.