Angajații Volkswagen primesc bonusuri de peste 5.000 de dolari pentru anul 2018

  • 5 марта 2019, 14:23
  • 1 131

Fiecare dintre cei aproximativ 100.000 de angajaţi din Germania ai Volkswagen va primi pentru 2018 un bonus anual de 4.750 de euro (5.400 dolari), cel mai ridicat nivel din 2015, când angajaţii au fost recompensaţi cu 5.900 de euro, a anunţat marţi Reuters, citând o scrisoare transmisă conducerii celui mai mare producător auto european, transmite Agerpres.

În 2017, când compania era afectată de scandalul emisiilor (Diselgate), fiecare angajat a primit un bonus de 2.905 euro.

Programele de producţie au fost modificate, iar schimburile au fost relocate, ca parte a reorganizării tuturor fabricilor VW.

„Este corect ca angajaţii să primească o parte din succesul companiei”, a declarat şeful sindicatului Volkswagen, Bernd Osterloh.

Grupul Volkswagen, care include şi brandurile Skoda, Seat, Audi şi Porsche, a anunţat recent că profitul său operaţional a crescut cu 0,7% anul trecut, la 13,92 miliarde de euro.

VW a propus pentru 2018 dividende de 4,80 euro per titlu, cu 0,90 mai mult decât pentru 2017.