Afaceri fără acte în plus: Cum lucrează sistemul Ghișeul Unic și ce se preconizează pentru anul 2019

  • 11 февр. 2019, 14:25
  • 655

Peste 30 de instituții de stat se folosesc deja sistemul Ghișeul Unica, arată statisticile de la sfârșitul anului 2018. Sistemul permite persoanelor juridice să obțină actele permisive pentru afacerea lor: licențe, certificate, autorizații. Scopul Ghișeului Unic este de a crea o ambianță confortabilă de business, pentru a încuraja activitatea antreprenorială, transmite newsmkaer.md.

Sistemul Informațional Automatizat a fost realizat la inițiativa Guvernului și finanțat de Banca Mondială.

Anterior, unele ministere aveau propriile „ghișee unice”, care nu se sincronizau bine cu alte instituții. Proietcul Băncii Mondiale presupune crearea unui „ghișeu unic” pentru toate ministerele, agențiile și instituțiile de stat.

Sistemul Informațional Automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) permite depunerea oricărei cereri în regim online, pe portalul servicii.gov.md, încărcarea documentelor confirmative necesare și achitarea taxei prin intermediul sistemului M Pay. Solicitantul va primi o confirmare automată că cererea a fost depusă, cu termenul de eliberare, iar apoi va primi notificări privind etapa de procesare a cererii. Specialistul Agenției Servicii Publice va verifica corectitudinea completării cererii și va desemna un responsabil din instituția care eliberează actul permisiv, iar acesta va primi în sistem o notificare către executare.

Până în iulie 2018 a fost dezvoltat software-ul, a fost creată platforma SIAGEAP și a încpeut eliberarea actelor permisive.

Astăzi, platforma emite 75 de acte din cele 152 de documente permisive. Astfel, din iulie până în decembrie 2018 au fost transferate către platforma electronică circa jumătate din totalul de acte permisive. La începutul anului 2019 se așteaptă ca numărul acestora să ajungă la 100, iar spre sfărșitul anului curent se preconizează terminarea primei etape a proiectului Ghișeul Unic.