Adrian Candu: Moldova nu este atractivă pentru investitorii străini din cauza instabilității politice

  • 15 февр. 2017, 15:19
  • 1 788
  • 6

Republica Moldova nu este tărâmul atractiv pentru investitorii străini și nici pentru cei locali.

Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a precizat că instabilitatea politică și problemele din actuala justiție ar fi generat această situație, scrie bani.md.

„Noi nu suntem gata. Stabilitatea politică nu este deloc de ignorat. Atunci când ai criză politică peste criză politică, nu contează de ce este generată, dar care aduce ca efect căderi de guverne cum am avut în 2015, acea țară nu este deloc atractivă pentru investitori străini și nu doar pentru cei străini, dar și pentru cei locali”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Fabrika”.

Totodată, acesta a menționat că, în anul 2017, conducerea țării vrea să intensifice și să fortifice anumite procese pe care le-a început anul trecut, dând de înțeles că reformele vor atrage investitorii străini în Republica Moldova.

„În 2016, s-a adus o stabilitate și s-au luat anumite măsuri în domeniul afacerilor pentru a începe un anumit proces de atractivitate. Mă refer la simplificare procedurilor de control și a setului de documente necesare pentru a porni o afacere. Mă refer la lupta cu corupția și reforma în justiție, deoarece investitorul vrea să vină în țară, să-și înceapă o afacere și dacă este cazul să-și protejeze afacerea în instanța de judecată, iar în situația în care el merge în instanța de judecată în Republica Moldova și e o loterie? Atunci ce fel de atractivitate e?”, a adăugat Andrian Candu.