4 sfaturi pentru a nu-ți verifica e-mail-ul în concediu

  • 19 июля 2017, 10:58
  • 935

Atunci când ești mereu în priză, făcând eforturi să fii din ce în ce mai bun în ceea ce faci, vacanța în care ai un timp doar pentru tine pentru a-ți reface forțele și pentru a te relaxa poate fi o adevărată provocare.

Tot mai multe persoane active și profesioniste întâmpină dificultăți când vine vorba de a se deconecta total de job și de tehnologie, simțind mereu nevoia de a controla situația, chiar și de la distanță, atunci când sunt plecate în concediu.

Și una dintre cele mai mari obsesii care îi urmăresc pe profesioniști în vacanță este căsuța de e-mail. Dacă acum câțiva ani adresa de mail de serviciu putea fi accesată doar de la birou, acum, pentru a-ți verifica mesajele primite nu este nevoie nici măcar să-ți deschizi laptop-ul personal. Acum, ai căsuța de e-mail instalată pe smartphone și chiar ești anunțat de fiecare dată când în Inbox intră un mesaj nou.

Un studiu realizat de Centrul pentru Excelența Organizațională, din cadrul Asociației Psihologice Americane arată că 44% dintre adulții care lucrează în SUA își verifică e-mail-ul de serviciu în fiecare zi din timpul concediului. Aproximativ una din zece persoane își verifică e-mail-ul în fiecare oră.

Tentația este foarte mare, în condițiile în care nimeni nu vrea să se trezească în prima zi după vacanță cu sute de mesaje necitite în Inbox, dintre care unele necesită răspunsuri urgente.

Totuși, studiile arată că nivelul de stres tinde să crească atunci când îți accesezi e-mail-ul în vacanță. Și, pentru a reveni la serviciu complet relaxat, creativ și cu forțe proaspete, este nevoie să te deconectezi complet în perioada concediului.

În aceste condiții, cum te poți desprinde de căsuța de e-mail, dacă ești obișnuit să-l ții mereu deschis în restul timpului și mai ai și teama că vei rata ceva important?

1. În primul rând, ia-ți măsuri de precauție înainte de a pleca în vacanță: îți poți seta auto-responder-ul de la e-mail cu mesajul că ești plecat să fie trimis și în primele zile după ce revii la job. În felul acesta, vei câștiga timp de acomodare și te vei putea ocupa de lucrurile cu adevărat importante încă din primele zile.

2. Un alt lucru care îți va da încredere că te vei descurca de minune după ce revii la job este să-ți marchezi și să-ți sortezi e-mail-urile în ordinea priorităților și să te ocupi de cele realmente importante.

3. De asemenea, pe toată durata vacanței, dezactivează-ți alertele de pe telefon care te anunță despre sosirea unui e-mail. Același lucru îl poți face și cu alertele pentru alte aplicații mobile și rețele de socializare.

4. Apoi, după ce revii la birou complet relaxat, impune-ți o limită în ceea ce privește necesarul de timp pentru a răspunde la e-mail-uri. Organizează acest task sub formă de joc, astfel încât să fii motivat să fii cât mai eficient.

Aceste idei simple te vor ajuta să gestionezi mai eficient zecile de e-mail-uri din Inbox pe care le vei găsi după vacanță. În acest fel, vei obține detașarea de care ai nevoie pentru a lăsa puțin deoparte grijile legate de job și a-ți da voie să te relaxezi cu adevărat în vacanță.