15 tineri din Moldova au fost premiați pentru cele mai bune planuri de afaceri

  • 13 марта 2019, 11:22
  • 1 150

Un număr de 60 de tineri din Republica Moldova și Ucraina au fost instruiți în domeniul antreprenorial. 15 participanți din țara noastră au fost astăzi premiați la Chișinău pentru cele mai bune planuri de afaceri în cadrul conferinței de închidere a proiectului „Joint Opportunities in Business for Youth”, informează MOLDPRES.

Cei 60 de tineri au fost instruiți și ulterior ghidați de către 10 mentori profesioniști în a-și elabora sau defini planuri concrete de afaceri. Tinerii beneficiari, precum și alte persoane care doresc să lanseze și să dezvolte o afacere, vor putea primi în continuare suport pentru elaborarea planurilor de afaceri prin intermediul unei e-PLATFORME, lansate în cadrul proiectului. 

Directorul general interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Petru Gurgurov a declarat la conferință că proiectul a vizat activități ce presupun în particular creșterea abilităților antreprenoriale și manageriale ale tinerilor prin aplicarea unor tehnici moderne și inovatoare.

Vladimir Pavel, Director al consiliului administrativ al Organizației de tineret „Noua Generație Europeană” din Ismail, Ucraina, a menționat  că participanții la proiect au acumulat experiență și au învățat să-și structureze ideile de business, pe care să le dezvolte în țările lor de origine.

Proiectul „Joint Opportunities in Business for Youth” este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră R. Moldova-Ucraina și implementat de ODIMM în parteneriat cu Organizația Publică de tineret “Noua Generație a Europei” din Ucraina, în perioada 13 decembrie 2017 – 12 martie 2019.