Verificarea reputației persoanelor care solicită cetățenia prin investiții

  • 8 авг. 2018, 10:36
  • 413

Verificarea bunei reputații economice și evaluarea riscului în privința ordinii și securității publice a solicitantului de cetățenie prin investiție va fi efectuată de Comisia de examinare a dosarului pentru obținerea cetățeniei, prin participare la programul de investiții în Republica Moldova. Acest lucru va fi efectuat și de una sau mai multe companii specializate în investigații de evaluare a bunei reputații economice și financiare și evaluarea riscului în privința ordinii și securității publice (Due Dilligence).

Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului, prin care se propune modificarea și completarea Regulamentului cu privire la dobândirea cetățeniei prin investiție, companiile de Due Diligence vor fi selectate de Comisie și contractate de Secretariatul Comisiei.

Documentul mai prevede că în momentul depunerii cererii solicitantul va trebui să achite mai multe taxe de Due Dilligence. Astfel, acesta va trebui să plătească pentru:

  • solicitant principal – 6.000 euro;
  • soț/soție – 5.000 euro;
  • copil aflat la întreținere (în vârstă de 16 ani sau mai mare) – 5.000 euro;
  • părinte aflat la întreținere (în vârstă de 55 ani sau mai mare) – 5.000 euro.

Comisia poate percepe costuri suplimentare suportate în legătură cu efectuarea de către companiile de Due Dilligence a procedurii de evaluare a solicitanților.

În redacția actuală, Regulamentul prevede că verificarea bunei reputații economice și financiare și evaluarea riscului în privința ordinii și securității publice a cetățeanului străin și apatridului este efectuată de o companie selectată și contractată de Comisie.