Salariul mediu din Moldova a crescut în primul trimestru din 2017. În ce domenii se câştigă mai mult

  • 26 мая 2017, 17:32
  • 3 211
  • 8

În primul trimestru al acestui an, salariul mediu lunar în Republica Moldova a crescut cu peste 11 la sută față de aceeași perioadă a anului 2016. Printre cei care au încasat lefuri mai mari se numără specialiștii în domeniul IT și comunicații, dar și cel al asigurărilor.

Astfel, în primul trimestru din 2017, salariul mediu al celor care muncesc în domeniul IT a ajuns la peste 11.500 de lei. Acesta s-a majorat cu 9,2 la sută în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.  

Cei din domeniul asigurărilor au încasat o leafă medie de peste 9.800 de lei. În acest domeniu, s-a înregistrat o creștere de 4,3 la sută.

Totuși, cei care au rămas să câștige cel mai puțin sunt bugetarii din domeniul artei. Deși leafa lor medie s-a majorat cu peste opt la sută, aceasta este de doar puțin peste 3.300 de lei.

Datele despre salariile primite de bugetari în rimele luni ale lui 2017 au fost făcute publice de Biroul Național de Statistică. Potrivit acestuia, în domeniul bugetar, salariile au crescut cu 12,6 la sută, iar în cel economic, cu 10,7 %.