Salariații vor fi plătiți după prevederi noi în lege

  • 22 нояб. 2019, 10:38
  • 2 471
  • 2

Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul viitor prevede includerea unei norme care să asigure expres dreptul agentului economic de a beneficia de deducere pentru plățile efectuate salariaților sau în folosul acestora, din care au fost reținute impozite salariale.

Ministerul Finanțelor menționează că, odată cu introducerea acestei norme, va exista un impact pozitiv asupra cheltuielilor ce țin de hrana și transportul organizat, transmite IPN.

În proiectul propus spre consultări publice se menționează că în practică sunt întâlnite tot mai frecvent cazuri când, în scop de stimulare a salariaților, agenții economici efectuează plăți salariaților (ajutor de sărbătorile naționale, cu ocazia zilei de naștere) sau în folosul acestora (abonamente la sport) pentru care agentul economic reține toate impozitele salariale. Însă, la etapa controalelor fiscale, între contribuabili și inspectorii fiscali apar disensiuni privind calificarea acestora ca cheltuieli ordinare și necesare. În particular, inspectorii pun la îndoială dreptul deducerii acestor cheltuieli în scopuri fiscale la calcularea impozitului pe venit pentru agentul economic.

Potrivit MF, din punct de vedere economic, aceste cheltuieli, chiar dacă nu îmbracă forma juridică a salariilor, reprezintă costuri salariale utilizate pentru stimularea salariaților. Deoarece aceste plăți se impozitează la nivel de salariat cu toate impozitele salariale, se propune ca acestea să fie deductibile pentru agentul economic pentru a evita dubla impozitare și a spori certitudinea legislației fiscale.

O altă propunere ține de introducerea unei norme care să prevadă expres că se permite deducerea cheltuielilor suportate de către beneficiarii de lucrări pentru transportarea și hrana lucrătorilor zilieri conform modului stabilit de Guvern, precum și neimpozitarea acestor sume la nivel de zilier. Această modificare se cere pentru a garata facilități similare în cazul zilierilor, întrucât legislația în vigoare tratează noțiunea de zilier ca fiind diferită de noțiunea de salariat.