Regulamentul cu privire la reținerea impozitului pe venit din salariu și din alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plățile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări urmează să fie modificat. Un proiect de hotărâre a fost propus pentru consultări publice și vine cu explicații suplimentare aferente documentelor care confirmă dreptul la scutirea pentru persoana întreţinută, la categoria persoanelor cu dizabilități severe și accentuate.
La compartimentul scutirilor, potrivit modificărilor operate la Codul fiscal, a fost anulat dreptul de transferare a scutirii neutilizate în anul precedent. Astfel, venitul obținut, în urma achitării restanțelor la salariu, urmează a fi calculat impozitul pe venit ținând cont de scutirile la care are dreptul și cotele în vigoare la data achitării venitului. În acest context, pentru perioada fiscală 2018 urmează a fi aplicate prevederile Legii pentru punerea în aplicare a Titlului I și II din Codul fiscal care a fost completat cu un nou capitol ce vizează ”Norme speciale privind determinarea impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2018”.
Totodată, se propune abrogarea pct. 27 și 28 din Regulament și completarea pct. 41 cu prevederi speciale în partea ce țin de prezentarea corectă a datelor cu privire la reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări.
De asemenea, se exclude pct. 37 din Regulament, care stabilea dreptul angajatului să ceară ca angajatorul să reţină din plăţile achitate în folosul acestuia impozitul la cota de 18%, stabilită la art.15 lit.a) din Codul fiscal. Modificarea în cauză se explică prin faptul că prin Legea nr. 178 din 26 iulie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative, începând cu 1 octombrie 2018, se modifică cota de impunere a veniturilor impozabile a persoanelor fizice, de la 7% și 18% la o cotă unică de 12% anual.
De asemenea, Regulamentul a fost completat cu o formulă simplificată, necesară pentru calcularea corectă a impozitului pe venit din plățile achitate în folosul salariatului sub formă de avans, la întrebarea dată parvenind anterior multiple întrebări din partea contribuabililor.