Permisul nominal de acces la locul de muncă. Implementarea convenţiilor ratificate

  • 1 марта 2019, 10:25
  • 2 723

Permisul nominal de acces la locul de muncă

Am solicitat angajatorului să-mi elibereze un permis nomi­nal de acces la locul de muncă, iar el a refuzat, pe motiv că legislația nu ar prevedea așa ceva. Ce spune legea în această privință?
Serafima Coșleț, Chișinău

Astfel de întrebări ne sunt adresate deseori. De aceea, venim cu un răspuns mai pe larg. Art. 10 al. (2), lit. d) din Codul muncii în redacția Legii nr. 188 din 21.09.17 nu mai prevede acordarea unui permis nominal de acces la locul de muncă pentru salariat. Însă acest fapt nu înseamnă că angajatorul nu are astfel de obligații. Obligațiile angajatorului sunt stabilite nu numai prin art. 10, alin. (2) din Codul muncii. Același articol din Codul muncii (alin. (2), lit. r)) dispune că angajatorul este obligat „să îndeplinească și alte obligații stabilite de prezentul cod, de alte acte normative…”.

Drept exemplu în acest sens pot fi citate mai multe norme din Codul muncii, inclusiv art. 48, 551, 106, care dispun că „Anterior an­gajării sau transferării într-o nouă funcție, angajatorul are obligația de a informa persoana care urmează a fi angajată sau transferată despre condițiile de activitate în funcția propusă…”, „Angajatorul va informa salariații angajați pe o durată determinată despre funcțiile vacante apărute în cadrul unității…”, „Angajatorul este obligat să ţină, în modul stabilit, evidenta timpului de muncă prestat efectiv de fiecare salariat…” etc.

Cu referire la întrebarea adresată redacției, menționăm că art. 9, alin. (2), lit. c) din Codul muncii dispune că salariatul este obligat „…să poarte în permanență asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă, acordat de angajator”. Această normă stabilește concomitent obligații atât pentru salariat (să poarte în permanență asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă), cât și pentru angajator (să acorde salariatului acest permis nominal). Or, respectarea acestei dispoziții legale de către angajator constituie o condiție pentru respectarea ei şi de către salariat. 

Implementarea convenţiilor ratificate

Care este modalitatea de supraveghere sindicală a convențiilor ratificate de Republica Moldova?
Anatol Brăilean, Cahul 

Supravegherea de către sindicate a convențiilor ratificate de Republica Moldova se realizează prin aplicarea unui mecanism special de supraveghere, prevăzut la art. 23, alin. 2 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Potrivit acestui meca­nism, rapoartele cu privire la implementarea convențiilor transmise OIM de guvernele țărilor membre urmează a fi aduse la cunoștința organizațiilor reprezentative, adică a sindicatelor și a patronatelor, pentru ca acestea, la rândul lor, să se pronunțe asupra lor prin dife­rite comentarii.

Prin asemenea comentarii asupra rapoartelor Guvernului Re­publicii Moldova, Confederația Națională a Sindicatelor din Mol­dova (CNSM) deseori atrage atenția autorităților de resort asupra mai multor discrepanțe din unele legi ale Republicii Moldova și Convențiile OIM, cum ar fi: nr. 81/1947 și 129/1969, care au drept obiectiv inspecția muncii în industrie, comerț și, respectiv, în agri­cultură.

Comentariile CNSM asupra rapoartelor cu privire la implemen­tarea convențiilor sunt adresate Comitetului de Experţi pentru apli­carea Convențiilor și Recomandărilor, care, la rândul său, solicită informații suplimentare din partea Guvernului în materia ce ține de aplicarea convențiilor ratificate. Important de menționat că Guver­nul nu întotdeauna prezintă sindicatelor copii ale rapoartelor, astfel încât acestea să dispună de suficient timp pentru a formula comen­tariile pe care ar putea să le prezinte.