Pensiile ar putea fi indexate de două ori pe an

  • 14 авг. 2019, 13:16
  • 459
  • 1

Pensiile ar putea fi indexate de două ori pe an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. Proiectul care prevede acest lucru a fost avizat miercuri, 14 august, de Comisia economie, buget și finanțe a parlamentului, transmite MOLDPRES.

Proiectul a fost înregistrat cu titlu de inițiativă legislativă prezidențială. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare – pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii trei ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență.

Consilierul prezidențial, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că proiectul de lege va implica și majorarea alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.

Membrii Comisiei economie au precizat că acesta este un proiect așteptat și are un mare impact social.

Proiectul a fost prezentat și guvernului spre examinare. Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a precizat că executivul va examina mecanismele care pot fi aplicate pentru acest concept și va decide asupra posibilităților de susținere a lui.

Prevederile proiectului ar urma să fie puse în aplicare de la 1 ianuarie 2020.