Până când pot fi achitate contribuțiile de asigurări sociale în acest an

  • 4 дек. 2018, 16:59
  • 373

Contribuţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat vor putea fi achitate până pe data de 27 decembrie, inclusiv. Data limită a fost stabilită de Casa Naţională de Asigurări Sociale în conformitate cu Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale.

Potrivit legii respective, în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi bugetare, ci doar operaţiuni interne şi de încheiere a anului bugetar.

Totodată, data limită a fost stabilită în contextul prevederilor Hotărârii Guvernului din 24 ianuarie 2018 cu privire la transferul unor zile de odihnă în anul 2018, prin care zilele de 24 şi 31 decembrie 2018 au fost declarate zile de odihnă, iar zilele de 8 şi 15 decembrie 2018 - zile lucrătoare.

Astfel, în anul 2018, ultima zi operaţională pentru încasări şi alte plăţi bugetare este ziua de 27 decembrie, iar plătitorii de contribuţii trebuie să se conformeze şi să asigure achitarea obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor social de stat în acest termen.

Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întîrziere de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere, inclusiv pentru ziua de transfer al sumei datorate.