O întreprindere de stat va fi dizolvată

  • 28 февр. 2019, 15:48
  • 467

Întreprinderea de Stat Medisan va fi dizolvată, iar patrimoniul de stat al Republicii Moldova, întreprinderile cu capital străin sanatoriul „Moldova" și sanatoriul „Sănătate", amplasate pe teritoriul Ucrainei, va fi administrată direct de Cancelaria de Stat.

Hotărîrea a fost adoptată astăzi de guvern, informează Moldpres.

Dizolvarea întreprinderii care administrează două sanatorii ale Republicii Moldova amplasate pe teritoriul Ucrainei se înscrie în reforma administraţiei publice, care este un obiectiv prioritar asumat de guvern în Programul de activitate pe anii 2016-2018.

„Medisan" face parte din sistemul administrativ al Cancelariei de Stat şi a fost creată printr-o hotărâre de guvern în 2002, pentru gestionarea patrimoniului amplasat pe teritoriul Ucrainei.

Urmare a unei analize economico-financiare a Întreprinderii de Stat, s-a decis oportună dizolvarea cu derularea procedurii de lichidare a acesteia. Prin dizolvarea Medisan se urmărește, de asemenea, asigurarea administrării eficiente a patrimoniului Republicii Moldova amplasat pe teritoriul Ucrainei.