- încheierea contractului individual de muncă;
- executarea, modificarea şi suspendarea contractului individual de muncă;
- încetarea şi nulitatea, parţială sau totală, a contractului individual de muncă;
- plata despăgubirilor în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de către una din părţile contractului individual de muncă;
- rezultatele concursului;
- anularea ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) de angajare în serviciu, emis conform art. 65 alin. (1) din Cod;
- neeliberarea în termen a carnetului de muncă, înscrierile incorecte efectuate în acesta;
- alte probleme ce decurg din raporturile individuale de muncă .
Cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 luni de la data când salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său sau în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului.
Cererile depuse cu omiterea, din motive întemeiate, a acestor termene pot fi repuse în termen de instanţa de judecată. Aceasta va convoca părţile litigiului în timp de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Instanţa de judecată va examina cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia şi va emite o hotărâre cu drept de atac conform Codului de procedură civilă. Ulterior, hotărârea va fi remisă părţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.
Executarea hotărârilor privind soluţionarea litigiilor individuale de muncă
Codul muncii prevede că angajatorul este obligat să execute imediat, conform Codului de procedură civilă, hotărârea (decizia) instanţei de judecată despre restabilirea drepturilor salariatului ce decurg din raporturile de muncă şi din alte raporturi legate nemijlocit de acestea. Neexcutarea actelor judecătoreşti atrage efectele prevăzute de Codul de executare