Indemnizaţiile celor care s-au pensionat până în 1999 vor fi recalculate

  • 28 июня 2018, 11:57
  • 2 275
  • 6

Comisia parlamentară pentru protecție socială a avizat proiectul care prevede că persoanele care rămân în câmpul muncii după vârsta de pensionare vor primi alocaţii mai mari.

Conform documentului, vor fi dublate indemnizaţiile celor care s-au pensionat până în 1999 şi care au un stagiu de muncă mai mare de 15 ani după stabilirea dreptului la pensie, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

În 2019, de modificări vor beneficia aproximativ 2.500 de persoane, iar pensia medie pentru această categorie se va majora până la 4.770 de lei. În anul 2020, de majorare vor beneficia peste 5.500 de persoane.

În medie, majorările vor fi de până la 3.765 de lei. Documentul mai prevede că beneficiarii pot solicita numai o singură dată reexaminarea pensiei.

„Ceea ce a făcut Guvernul al sfârșitul la sfârșitul anului 2016 modificând formula de calcul pentru toți pensionarii este cu adevărat o mare reușită. Astăzi pensionarii care își calculează pensia conform noii formule beneficiază de o altă pensie. Eu nu zic că ea este mare, că este bună, dar de o altă pensie, pentru că au fost excluse acele inechități", a spus şefa Comisiei Protecţie Socială a Parlamentului, Valentina Buliga.