Guvernul a cumpărat „Moldindconbank”. Banca va fi revândută companiei „Doverie-Invest” SA din Bulgaria

  • 19 февр. 2019, 16:25
  • 777

Agenţia Proprietăţii Publice (APP) a cumpărat pachetul de 63,89% de acţiuni ale „Moldindconbank”, fosta bancă a lui Veaceslav Platon. Tranzacţia în valoare de 760,11 milioane lei a fost realizată luni, 18 februarie 2019, la Bursa de Valori a Moldovei, APP acționând în numele Guvernului.

Conform înțelegerilor anterioare, în zilele următoare urmează să aibă loc o altă tranzacție prin care APP va revinde pachetul de acţiuni achiziționat, la un preţ de aproximativ 764 de milioane lei, companiei Doverie-Invest SA din Bulgaria așa cum prevede antecontractul semnat cu firma bulgară la 13 februarie.

Doverie-Invest SA din Bulgaria a fost creată în decembrie 2018 de către Doverie United Holding AD. Principalii iacționari ai holdingului sunt Sopharma AD cu 32,82% și Telekomplet AD cu 6,92% - companii afiliate milionarului bulgar Ognyan Donev, fost șef al securității din Bulgaria.

Potrivit unei investigații RISE-Moldova, în perioada 2010 - 2014, prin intermediul „Moldinconbank” au fost spălate peste 20 de miliarde de dolari. Banii erau transferaţi din Rusia în Moldova, iar ulterior ajungeau într-o bancă letonă. 

Comitetul executiv al BNM a decis la 22 ianuarie 2019 să acorde permisiunea prealabilă pentru achiziţionarea de către investitorul bulgar a pachetului de 63,89% de acţiuni ale „Moldindconbank”.

© Evghenii Ceban