Fiscul a stabilit lista marilor contribuabili pentru anul 2017

  • 10 янв. 2017, 12:29
  • 1 018

Serviciul Fiscal de Stat a aprobat lista contribuabililor mari pentru anul 2017. Autoritatea a extins lista până la 650 de companii, faţă de 450 câte erau anul trecut, ca urmare a modificării criteriilor de selectare.

În noua listă au fost incluși 428 agenți economici care se regăseau şi anul trecut și 222 contribuabili mari (persoane juridice) noi. De menţionat că din lista precedentă au fost excluse 22 de companii.

Numărul contribuabililor mari a sporit după ce Serviciul Fiscal de Stat a modificat criteriile de selectare a contribuabililor mari. Mai exact, 80% din numărul contribuabililor a fost selectaţi după cifra de afaceri raportată în dările de seamă fiscale pentru perioada de gestiune precedentă celei în care se efectuează actualizarea și/sau valoarea livrării lor declarate în dările de seamă fiscale pentru 11 luni ale anului curent, pe principiul descrescător. Celelalte 20% au fost selectate potrivit volumul obligațiilor fiscale declarate și achitate de către contribuabili, de asemenea în ordinea descreşterii.

Amintim că în anii precedenţi în lista marilor contribuabili erau incluse companii care înregistrau vânzări anuale de peste 50 de milioane de lei și plăți fiscale de peste 3 milioane de lei pentru un an (cu excepția TVA, a accizelor şi a altor plăţi administrate de către Serviciul Vamal).

Agenții economici – contribuabili mari nu au parte de facilităţi fiscale, dar beneficiază de administrare fiscală desfășurată de către o direcţie specială din cadrul Fiscului, care „are scopul de a le oferi acestora servicii de calitate și o deservire personalizată, în conformitate cu standardele internaționale”.  

Potrivit statisticii fiscale, pe parcursul anului 2016 ponderea încasărilor administrate de la contribuabilii mari a constituit 47% din totalul veniturilor la bugetul de stat administrate de Fisc.