Carnetele de muncă sunt mai aproape de a fi eliminate. Comisia economie, buget și finanțe examinează, în lectura a doua, proiectul de lege, prin care se propune simplificarea procedurilor de raportare financiară și statistică pentru agenții economici. Documentul va fi examinat la următoarele ședințe ale Legislativului, iar dacă va fi aprobat, în lectură finală, carnetele de muncă vor dispărea chiar începând cu anul viitor.
Potrivit proiectului, se propune crearea unei platforme unice de raportare online, la care vor fi conectate Serviciul Fiscal de Stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale și Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Modificările vor fi efectuate pentru a exclude dublarea informației prezentate de către agenții economici la instituțiile publice.
În prezent, angajatorii sunt obligați să prezinte, în privința angajaților, cinci rapoarte diferite, care se referă la plățile salariale, impozitele aferente și unele aspecte referitoare la relațiile de muncă. În același timp, în document se menționează că aplicarea procedurilor de raportare existente impune costuri semnificative pentru autorități.
Astfel, toți agenții economici din Republica Moldova, care au persoane angajate, sunt obligate să prezinte cinci rapoarte diferite. Acestea se referă la plățile salariale și impozitele aferente, și unele aspect privind relațiile de muncă. Mai exact, este vorba de rapoartele:
- IRV14 ”Darea de seama privind suma venitului achitat și impozitului pe venit reținut din acesta” – se prezintă lunar Serviciului Fiscal de Stat;
- BASS ”Declarația privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurare sociale de stat obligatorii” – se prezintă lunar către Casa Națională de Asigurări Sociale;
- REV5 ”Declarația persoanei asigurate”(câte un formular pentru fiecare angajat), inclusiv forma REV -2 (un formular include până la 50 de angajați) – se prezintă lunar către Casa Națională de Asigurări Sociale;
- MED08 ”Raport privind calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală” – se prezintă trimestrial Serviciului Fiscal de Stat;
- Formularul 2-03/1 – se prezintă la modificarea relațiilor de muncă dintre angajator și salariat către Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Raportul unificat, FSIC16, care se dorește a fi inclus, va fi prezentat lunar, până în data de 25 a fiecărei luni, către Serviciul Fiscal de Stat. Acesta va elimina dublarea informațiilor prezentate de către agenții economici, inclusiv volumul acestora cu până la 40 la sută.
Prin urmare, Serviciul Fiscal de Stat va avea un instrument eficient de combatere a ”salariilor în plic”. Și asta pentru că agenții economici vor prezenta informația despre toate plățile calculate angajatorilor lor pe fiecare persoană aparte, cu divizarea tipurilor venitului (salariu, indemnizații sociale și pentru concedii), inclusiv cu indicarea funcțiilor ocupate. Accesul structurilor fiscale la informațiile lunare în privința salariilor calculate separat pentru fiecare funcție/profesie și sector al economiei va permite crearea unor modele de estimare a nivelului mediu de salarii în cadrul întreprinderilor și evidențierea situațiilor de micșorarea intenționată a sumelor declarate.
La fel, prin acest proiect vor fi simplificate cerințele legislației muncii față de agenții economici. Și asta pentru că va fi eliminată obligația de prezentare a statelor de personal către Inspectoratul de Stat al Muncii și a carnetului de muncă. Această măsură, însă, nu va afecta drepturile angajaților și nici posibilitatea Inspectoratului de Stat al Muncii de a efectua controale. Datele din carnetul de muncă se vor regăsi în alte documente privind relațiile de muncă cum ar fi: contractul individual de muncă, ordine interne și FSIC16 – raportul unificat.