De astăzi, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat vor avea onorarii mai mari

  • 3 марта 2019, 11:41
  • 1 056

De astăzi, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat vor primi onorarii mai mari. Asta în condițiile în care de astăzi sunt în vigoare modificările efectuate la mărimea unității convenționale în baza căreia se calculează remunerația acestora.

Mai exact, a intrat în vigoare modificările la Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat în partea ce ține de valoarea unității convenționale în baza căreia se calculează remunerația avocaților (pct. 3). Potrivit modificărilor, mărimea unității va fi de 30 lei, în loc de 20, ceea ce înseamnă că avocații vor primi cu până la o sută de lei mai mult pentru unele servicii prestate.

De asemenea, Regulamentul a fost completat cu prevederi noi, care vizează acordarea asistenței pentru străini. Potrivit uneia dintre aceste modificări, a fost introdus un nou serviciu pentru care avocații vor fi remunerați: pct. 33). ”5 unități convenționale pentru participarea avocatului la interviul solicitantului de azil realizat în cadrul Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, fie în cadrul penitenciarului sau Centrului de plasament temporar al străinilor sau alte instituții similare în care se află beneficiarul de asistență juridică solicitant de azil”.

Pentru punerea în aplicare a modificărilor la Regulamentul menționat suplimentar, pentru anul 2019, au fost bugetați 11,8 milioane de lei destinați remunerării avocaților.

Onorariile avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat au fost stabilite în perioada anilor 2008-2009 și nu au fost niciodate modificate. 

Serviciile de asistență juridică garantată de stat acoperă toate tipurile de cauze examinate în justiție, atât cele penale, cât și cele civile. În ultimii zece ani, au fost înregistrate circa 400 de mii de cazuri de acordare a asistenței juridice calificate și primare garantate de stat, numărul beneficiarilor fiind în continuă creștere.

Potrivit Legii cu privire la asistența juridică garantată de stat, statul are obligația de a garanta asistența juridică persoanelor care nu dispun de mijloace financiare suficiente pentru a-şi angaja un avocat. 

Mai multe detalii despre cuantumul remunerațiilor avocaților care acordă asistență garantată puteți afla din materialul Bizlaw de aici.

Potrivit ultimului Raport de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat, numărul beneficiarilor de astfel de asistență a scăzut considerabil.