Categoriile persoanelor eliberate de achitarea poliței de asigurare medicale ar putea fi completate

  • 5 нояб. 2018, 12:10
  • 597

Pensionarii și persoanele cu necesități speciale care desfășoară activitate independentă de comerţ, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, ar putea să eliberați de achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă sau în formă de contribuție procentuală. Asta pentru că ei fac parte din categoria persoanelor fizice asigurate de Guvern. Modificările respective la Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală au fost înregistrate în Parlament.

Autorii spun că inițiativa vine să asigure aplicarea uniformă a mecanismului de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, reieşind din modificările efectuate la Codul fiscal.

Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2019, persoanele care practică activitate în comerțul cu amănuntul în bază de patentă trebuie să treacă la forma independentă de activitate. Aceasta presupune inclusiv asigurarea evidenței contabile într-un mod simplist și utilizarea aparatelor de casă.

Totuși, în ultimii doi ani la această formă de activitate au trecut aproximativ 15% dintre deținătorii de patente, adică în jur de 1.500 de persoane din totalul de 10.200. Recent aceștia au cerut, repetat, autorităților să prelungească termenul de valabilitate a patentei și să permită practicarea comerțului cu amănuntul fără utilizarea aparatului de casă.